Fostul ministru Eugen Teodorovici scrie, pe Facebook, că Agenția de cercetare pentru tehnică și tehnologii militare, care asigură perfecționarea în domeniul cercetării militare din cadrul MApN, este o instituţie care onoarează România şi Armata română.
„M-am bucurat să fiu prezent, azi, la evenimentul care a marcat cei 55 de ani de la înființarea Agenției de cercetare pentru tehnică și tehnologii militare. Agenția este instituția care asigură perfecționarea în domeniul cercetării militare din cadrul Ministerului Apărării Naționale. M-am convins, încă o dată, că avem cu ce ne mândri
Când există dedicare, profesionalism și multă muncă, rezultatele nu întârzie să apară Specialiști avem, sunt foarte bine pregătiți, dar asta nu este suficient
De aceea, domnule Ciucă,
Îmi permit să vă fac câteva propuneri pe care, în calitate de prim ministru și mai ales de fost ministru al apărării), sigur, le puteți verifica împreună cu foștii dvs colegi din Ministerul Apărării;
– impuneți prin lege ca un procent din cei 2,5% din PIB să fie CHELTUIȚI în România, în cercetare militară și/sau în producția de armament/tehnică militară
– realizați cadrul legal necesar transferului, în vederea construirii/realizării, a proiectelor dezvoltate de Agenția de cercetare pentru tehnică și tehnologii militare, către industria de profil din zona privată
– dacă tot spunem că specialiștii militari contează, REZOLVAȚI problema pensiilor militarilor pentru ca aceștia să aibă liniștea necesară și preocuparea pentru dezvoltarea profesională (soluția există, o aveți, v-am transmis-o)
Și încă ceva, vă rog, să DECIDEȚI reluarea discuțiilor pentru construcția spitalului regional militar de la Constanța (despre care am discutat în 2018)
Felicitări, dragi militari!”, scrie Teodorovici.