Teodorovici anunţă noi măsuri la Loteria Română / O parte din câştiguri să fie donaţi pentru educaţie, sănătate și copiii cu probleme

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat sâmbătă că în cursul săptămânii viitoare va avea o întâlnire cu şeful Loteriri Române, pentru a discuta o serie de măsuri de creştere a vizibilităţii instituţiei.

Una dintre măsurile cele mai posibile ar fi introducerea a după noi extrageri – una în vara şi cealaltă în toamna aceluiaşi an, banii urmând să fie donaţi pentru educaţie, sănătate, copiii cu probleme.

Teodorovici spune că banii din aceste extrageri ar putea merge şi către construcţia de spitale şi crede că, în aceste condiţii, numărul de jucători va creşte.

teodorovici„Săptămâna următoare o să am o discuţie pe mai multe subiecte cu şeful Loteriei Române, în sensul de a găsi şi de a aplica mai multe măsuri care să facă mult mai vizibilă această zonă. Să venim cu idei. Şi eu am dat drept exemplu una dintre ele, aceea ce a înfiinţa, se a stabili două noi extrageri în timpul unui an, extrageri ale căror câştiguri să fie destinate clar zonei de sănătate, pentru copii şi zonei de educaţie”, a precizat Teodorovici, care s-a aflat la Neptun la Şcoala de vară a TSD.

Ministrul Finanţelor a adăugat că statul român poate stabili ca fondul de premiere să fie majoat.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare