Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a declarat că trecerea pieței de capital din România la statutul de piață emergentă este „o reușită a României și un efect al măsurilor luate în timpul guvernării PSD!”.
„Chiar dacă, poate, cei mai mulți sunt în aceste zile mai receptivi la știrile legate de viața politică din țara noastră, pentru economie, impactul acestei decizii este mult mai important decât pare, pentru că deschide accesul țării noastre la fonduri de investiții de 30 de ori mai mari decât cele alocate piețelor de frontieră, stimulează aportul de capital străin, creând, totodată, premisele creșterii acțiunilor companiilor cotate la bursa de la București”, a declarat Eugen Teodorovici.
Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat că decizia FTSE reflectă cadrul macroeconomic favorabil al ţării noastre, încrederea de care se bucură economia românească în rândul investitorilor şi paşii extraordinari făcuţi de autorităţi pentru creşterea atractivităţii pieţei bursiere de la Bucureşti.
Agenţia FTSE Russell, liderul mondial de clasificare a indicilor bursieri, a decis joi că piaţa de capital România va fi reclasificată de la statutul de Piaţă de Frontieră la cel de Piaţă Emergentă Secundară, începând din luna septembrie 2020, informează un comunicat de presă al agenţiei.
FTSE Russell recunoaşte că România îndeplineşte cerinţele necesare pentru a dobândi statutul de Piaţă Emergentă Secundară şi precizează că această reclasificare vine după îmbunătăţire implementate de autorităţile române.
„Felicitări autorităţilor din România care au lucrat din greu pentru această promovare” a declarat Joti Rana director de guvernanţă şi politici la FTSE Russell.
Decizia furnizorului global de indici FTSE Russell a fost luată după ce România s-a aflat timp de trei ani pe lista de monitorizare.
Piaţa locală de capital a atins în septembrie un nou maxim istoric pentru indicele BET-TR, care include şi dividendele. Indicele a trecut de pragul de 15.000 de puncte în septembrie şi a ajuns la o creştere de 39% doar în acest an, ceea ce a făcut ca România să fie una dintre cele mai performante pieţe de capital din Europa.