Teodorovici: Drumul spre iad e pavat cu cele mai bune intenții, ar spune “profetul” economiei noastre

Senatorul PSD Eugen Teodorovici spune că „drumul spre iad e pavat cu cele mai bune intenții … ar spune “profetul” economiei noastre, acompaniat de sunetul palid al unei mandoline dezacordate”.

„Căci totul se vede încă “fantastik” de la Palatul Victoria și de la Ministerul de Finanțe, chiar înainte de decizia așteptată a agenţiei de rating Standard & Poor’s (sunt semnale că se intenționează retrogradarea României, în mai puțin de o lună, la categoria JUNK😡) și chiar în condițiile unui nou împrumut accesat ieri, de 3,3 miliarde de euro, într-o emisiune de eurobonduri, evident la costuri mult mai mari (1 miliard de euro doar dobânzi de plată‼️) față de cele de la începutul crizei sanitare și mult mai mari față de țările vecine, dacă ne gândim la dobânzi triple față de Polonia, duble față de Grecia și Ungaria și … de 20 de ori mai mari decât Bulgaria‼️

Din păcate, pentru mulți dintre cetățenii de bună credință din această țară, datele seci și reci legate de datoria publică și deficitul bugetar pălesc în fața promisiunilor de bunăstare și creștere economică făcute de Orban și al sau “ministru” de finanțe în condițiile unei crize economice iminente. Totuși, vă rog să vă gândiți că este un experiment de laborator extrem de periculos atunci când amesteci promisiuni politice cu realități economice și rezultatul este o explozie a datoriei publice prin împrumuturi totale de 72 de miliarde de lei‼️ – adică 371 de milioane de lei pe zi în doar 6 luni și 2 săptămâni de guvernare PNL‼️ – în condițiile în care guvernul PSD a crescut datoria publică nominală cu 79,4 miliarde de lei în 2 ani și 10 luni!! Și asta nu este tot! Gândiți-vă că mai urmează încă cel puțin 60 de miliarde de lei de împrumutat în următoarea perioadă pentru a acoperi necesarul de finanțare pentru întregul an‼️

  • Experimentul politic cu efecte economice dezastruoase a început chiar din primele două luni ale guvernării Orban prin risipa de cheltuieli publice și neîncasarea de venituri, practic un “jaf” generalizat, care au condus la un deficit de 4,3 % din PIB pentru anul 2019, de la 2,8% în primele 10 luni din an, și a continuat în 2020, când în primele 4 luni au reușit “performața” unui deficit egal cu cel al primelor 10 luni din anul 2019‼️

 

  • Așadar, contează și povestea din spatele cifrelor, atunci când deficitul este mult subestimat, în condițiile în care toate instituțiile financiare și cele de rating îți spun că va fi peste 9 % din PIB și când creșterea datoriei publice nu se vede absolut deloc în economia reală, iar pentru toate aceste derapaje evidente să invoci greaua moștenire‼️

Iar asta nu contrazice cu nimic ceea ce am susținut tot timpul: să profităm la maxim de derogările de la procedura de deficit bugetar aplicate la nivel european în perioada crizei și să ne asumăm o creștere a deficitului bugetar, dar NU oricum și nu lipsit de rațiune, adică NU fără o gândire clară pentru redresarea și stimularea economică și socială.

  • NU vreau ca România să ajungă la “JUNK” și – FATALITATE – să se împlinească tocmai ACUM, în guvernarea PNL, “auto-profeția” lui Cîțu din perioada sa glorioasă de opoziție la guvernarea PSD‼️

De aceea, poate nu este nici acum prea târziu pentru ceea ce pare inacceptabil la nivel politic: CONSENS pentru REDRESAREA ECONOMIEI‼️ DIALOG‼️ PACT FISCAL transpartinic și transguvernamental‼️”, a scris Teodorovici, pe Facebook.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare