Teodorovici după acuzațiile de antisemitism la adresa lui Iohannis: Se duce dincolo de granițele României

Ministrul de Finanțe, Eugen Teodorovici, a reacționat, la TVR 1, după ce Ilan Laufer l-a acuzat pe Klaus Iohannis de antisemitism fiindcă preşedintele a refuzat să-l numească ministru al Dezvoltării, că dacă acuzațiile se confirmă pot apărea conotații dincolo de granițele României.

”Încă o dată președintele dovedește foarte clar, cu intenție sau fără, sau din neștiință, reușește să dea peste cap agenda întregii țări făcând astel de respingeri la propunerile pertinente ale PSD de schimbare a unor colegi miniștri, fără să argumenteze. Ar fi de bun simț ca domnul președinte să răspundă acestor acuzații. Cred că până acum asemenea acuzații nu au mai fost făcute unui președinte de stat.” a spus Eugen Teodorovici, la TVR1.

Eugen Teodorovici a subliniat că dacă acuzațiile se confirmă pot apărea conotații la nivel internațional.

”Dacă ele se confirmă atunci apar conotații dincolo de granițele țării și deja cred că suntem, fără să vrem, parte a unei dispute la nivel internațional. Deja se duce dincolo de granița acestei țări”, a adăugat ministrul de Finanțe.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare