Theodor Andrei (România) a ratat „cu brio” finala Eurovision 2023

România nu s-a calificat în finala Eurovision 2023. Theodor Andrei cu piesa „D.G.T. (Off and on)” a reușit / nu a reușit să treacă de semifinala 2 concursului care se desfășoară la Liverpool, în Marea Britanie.

Cele zece țări calificate în marea finală urma prestațiilor de joi din cea de-a doua semifinală a Eurovision 2023 sunt:

  • Albania
  • Cipru
  • Estonia
  • Belgia
  • Austria
  • Lituania
  • Polonia
  • Australia
  • Armenia
  • Slovenia

Theodor Andrei „D.G.T. (Off and on)” a urcat pe scenă al treilea, având o prestație primită bine de public. A doua semifinală a Eurovision 2023 a fost transmisă joi seară în direct la TVR 1, TVR Internaţional și TVR+, scrie hotnews.ro.

Potrivit predicțiilor BBC, România nu avea prea mari șanse să treacă de semifinala 2 și să se califice în finala Eurovision 2023.

„Conceptual, melodia, descrie o relaţie toxică şi lupta de a alege între pasiune şi autoconservare. Andrei, care are doar 18 ani, trăieşte în psihodramă, sună când trist, când sordid, cu remuşcări şi furios. Dar când cântă replici de genul „I’m begging you, take off your clothes and step on me”, este cu adevărat supărător. Pronostic: Eliminat în semifinala doi”, a fost verdicul încă înainte de concurs BBC.

Theodor Andrei, reprezentantul României la Eurovision Song Contest de la Liverpool, a fost criticat în ultima perioadă din cauza ținutelor sale colorate (roz și galben), pe care le-a purtat la repetiții, dar și din cauza sacoului „animal print” la care a adăugat un șirag de perle, ținută pe care a purtat-o la deschiderea competiției. Horia Moculescu a vorbit și el despre aparițiile tânărului, potrivit Impact.ro, scrie r3media.ro.

„Nu pot să comentez, îmi e jenă, i-am văzut aparițiile, l-am văzut îmbrăcat așa. Vocea e bună, eu l-am premiat la vreo patru concursuri, la festivaluri diferite. Dar, pentru acest eveniment important, nu știu cum va fi, cum se va prezenta. Este vina organizatorilor și a acelora care l-au votat că l-au trimis. Legat de show-ul cu care se prezintă în festival, problema este ce are de spus Televiziunea Română.

Ei trebuie să limiteze, să normalizeze, să nu exagereze. Poate că vrea să reprezinte LGBTQ, poate că așa vrea să adune voturi, din zona aceea. O să mă uit la Eurovision, în cea de-a doua semifinală, de joi, sigur mă uit, să vedem cum va fi solistul nostru pe scenă.(…) Am trimis conducerii TVR o scrisoare, în urmă cu ceva vreme, în care îmi exprimam dorința ca România să nu mai participe la Eurovision, însă nici în ziua de azi nu am primit răspuns”, a spus Horia Moculescu.

Piesa lui Theodor Andrei a fost dur criticată în Norvegia, în cadrul unei emisiuni la care au comentat show-ul din Selecția Națională, potrivit Adevarul.ro.

Redăm mai jos câteva dintre comentariile prezentatorilor și invitaților emisiunii, dar și reprezentanților publicului.

„Un aranjament foarte dezordonat, ca și cum te-ai duce în pivniță fără o lanternă. Nici nu știi unde să te uiți“.

„Nu are deloc carismă. Zero dinamism, zero show. E neplăcut să te uiți, chiar doare!“.

„La început am fost fericită, pentru că mi s-a părut că arată cool. La început vrei să stai cu el, apoi îți vine să ceri ceva de băut“.

„România e țara în care #metoo s-a dus să moară. Nu putem premia asta, îi dau un punct“.

„Eu îi dau 2 puncte. Nu vă uitați la mine și nu mă întrebați de ce sunt așa de bună. Ar fi prea dureros să-i dau un punct“.

„Eșuează mizerabil să fie sexy. E cea mai proastă combinație între (piesele) «Ghetto Superstar» și «Feelling Good». Eu mă simt prost. Un punct“.

„M-a întărâtat atât de rău… M-a înfuriat. Un punct!“.

„Unde i-au găsit pe oamenii aceia? Nici măcar nu pot dansa în sincron. Îngrozitor“.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare