Timiş: Dosar pentru distrugere, in rem, după incendiul de la Grădiniţa nr. 22 Timişoara

Poliţia Timiş a deschis dosar de urmărire penală in rem, pentru distrugere, după ce acoperişul Grădiniţei nr. 22, din zona centrală a Timişoarei, a fost mistuit de flăcări, luni seara. ‘În urma cercetărilor efectuate la faţa locului, de către o echipă formată din pompieri şi poliţişti, a fost stabilită cauza probabilă a incendiului de la Grădiniţa nr. 22 ca fiind folosirea intenţionată a sursei de aprindere’, a anunţat, marţi, ISU Timiş. Întrucât pompierii nu pot preciza dacă folosirea intenţionată a sursei de aprindere a fost intenţionată sau nu, acest aspect urmează să-l stabilească poliţiştii. ‘S-a deschis dosar de urmărire penală in rem, pentru distrugere, pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs incendiul’, a precizat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Timiş, Alexandra Petrovici. Mai multe echipaje de pompieri au intervenit, luni seara, pentru stingerea unui incendiu care se manifesta la acoperişul unei grădiniţe din zona centrală a Timişoarei. La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta la acoperişul clădirii pe o suprafaţă de aproximativ 4-5 mp şi doar intervenţia promptă a pompierilor a făcut ca flăcările să nu se extindă la restul clădirii.

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare