Prefectul de Timiş, Mihai Ritivoiu, a transmis, miercuri, un apel la prudenţă şi responsabilitate, chiar dacă au fost ridicate toate restricţiile anti-pandemice, şi a precizat că sunt locuri libere în secţiile COVID-19 de terapie intensivă din judeţ.
‘Recomand prudenţă şi responsabilitate, chiar dacă suntem pe un trend descendent aproape terminal al pandemiei şi avem paturi disponibile la ATI, pentru că nu ştim ce ne poate aştepta, o nouă variantă COVID-19. Miercuri dimineaţa aveam 27 de paturi ATI disponibile, în creştere’, a afirmat Mihai Ritivoiu.
În judeţ sunt destinate patologiei COVID 659 de paturi non-ATI şi 60 de paturi ATI.
Totodată, şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Timiş, Marin Popescu, a anunţat, miercuri, că mai sunt 66 de clase/grupe cu 1.789 de elevi şi preşcolari care învaţă în sistem online, dar se revine la prezenţa în clase, în condiţiile în care numărul celor infectaţi cu virusul SARS-CoV-2 este în scădere.
‘Astăzi avem 330 de elevi şi preşcolari care se află în izolare/contacţi (faţă de 385 la raportarea precedentă) şi niciun elev internat. În perioada 3 – 8 martie au fost raportate 59 de cazuri pozitive în rândul elevilor şi al preşcolarilor, în urma testării prin RT-PCR (faţă de 117 raportaţi anterior). Şi la personalul didactic şi angajat numărul cazurilor pozitive este în scădere’, a afirmat Marin Popescu.
Sursa: PRESSONLINE