Timiş: Trei propuneri majore de reformă şi investiţii propuse de UVT la elaborarea PNRR, prin digitalizare

Universitatea de Vest din Timişoara (UVT) se implică în procesul de consultare publică lansat de Guvernul României pentru elaborarea propunerilor majore de reformă şi investiţii referitoare la învăţământul superior şi la programele de cercetare. Aceste propuneri vor fi cuprinse în cadrul proiectului Planului Naţional de Reformă şi Rezilienţă (PNRR) pe care România îl va adresa Comisiei Europene, urmând ca acest program-cadru de finanţare să fie implementat în perioada 2021-2027 de către Comisia Europeană alături de Guvernul României. ‘PNRR va deveni o mare şansă pentru educaţia şi cercetarea din România dacă vom reuşi să stabilim priorităţi strategice realiste şi soluţii tactice corect dimensionate pentru o reformă profundă de sistem, mai ales pentru digitalizare. Am propus cele trei direcţii de reformare pentru că în Europa secolului XXI devine obligatoriu să fim complet adaptaţi noului cadru de comunicare, învăţare şi cercetare caracteristic reţelei de învăţământ superior europene’, arată marţi, într-un comunicat remis AGERPRES, rectorul UVT, Marilen Pirtea. Astfel, UVT participă în cadrul procesului de elaborare a Planului Naţional de Reformă şi Rezilienţă (PNRR) cu trei propuneri majore de reformă şi investiţii, transmise către Guvernul României prin Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, care vizează sectorul de digitalizare. Acestea sunt: digitalizarea proceselor administrative şi educaţionale pentru creşterea accesibilităţii învăţământului superior şi asigurarea unei tranziţii verzi şi digitale; digitalizarea pentru crearea şi transparentizarea Cadrului Naţional al Competenţelor, actualizarea standardelor ocupaţionale, înfiinţarea unei reţele de centre de recunoaştere a învăţării anterioare şi flexibilizarea programelor de studiu în contextul învăţării pe tot parcursul vieţii şi abordării europene privind microcreditele de studiu; digitalizarea pentru creşterea relevanţei activităţilor de cercetare în context de inovare şi transfer tehnologic relevant pentru mediul privat şi introducerea contextelor de învăţare tip Challenge Based Learning, pornind de la probleme concrete cu care se confruntă partenerii socio-economici. ‘Avem nevoie de interconectarea digitală a bazelor de date şi operarea lor prospectivă, de digitalizarea Cadrului Naţional al Competenţelor şi dezvoltarea de programe de studii corelate contextului de învăţare pe tot parcursul vieţii, dar şi de consolidarea cercetării prin abordarea integrată a domeniilor de specializare inteligentă, cu pilotarea soluţiilor în Universităţi. Suntem convinşi că cele trei propuneri de reforme avansate de către UVT se vor regăsi în proiectul final al PNRR, pe care Guvernul îl va propune Comisiei Europene, dar şi că aceste trei propuneri vor fi apreciate de Comisia Europeană şi vor fi susţinute în programul de finanţare alocat României în cadrul Mecanismului european de redresare şi rezilienţă 2021-2027’, încheie Marilen Pirtea. AGERPRES /(AS – autor: Otilia Halunga, editor: Irina Poenaru)

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare