Timiş:Spitalul de Boli Infecţioase ‘Victor Babeş’ se pregăteşte pentru rapelul de vaccinare anti-COVID;nu au fost reacţii adverse

Aproximativ 100 de studenţi rezidenţi din cadrul Spitalului de Boli Infecţioase ‘Victor Babeş’ din Timişoara, dar şi personal medical care a refuzat până acum vaccinarea, vor fi imunizaţi în zilele următoare, a anunţat, vineri, managerul unităţii, Cristian Oancea. De asemenea, toţi cei care s-au vaccinat deja se pregătesc pentru rapelul de la sfârşitul săptămânii viitoare, până acum nefiind înregistrate reacţii adverse după administrarea primei doze. ‘Ne pregătim pentru rapelul din 17-18 ianuarie şi mai pregătim să vaccinăm în jur de 100 de cadre de la noi, cei care au venit noi rezidenţi, precum şi care s-au răzgândit de la prima tură, iar acum vor să se vaccineze: De asemenea, mai vaccinăm încă 230 de colegi de la Institutul de Boli Cardiovasculare. Partea bună este că la noi în spital vom ajunge la o cotă de vaccinare de 95%. Nu au fost reacţii adverse după vaccinare’, a afirmat Cristian Oancea. Purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Timiş, Cornelia Bubatu, a anunţat, vineri, că în ultimele 24 de ore, în cadrul primei etape de vaccinare anti-COVID, la nivelul judeţului au fost administrate 998 de vaccinuri. La Spitalul de Copii ‘Louis Ţurcanu’ Timişoara s-au administrat 165 de vaccinuri (cu un total de 701, în această etapă), la Spitalul Judeţean Timişoara 435 doze (total 1.843), Spitalul ‘Victor Babeş’ Timişoara rămâne la cele 500 de doze administrate iniţial, cu nicio nouă administrare în ultima zi, la Spitalul Municipal Timişoara s-au vaccinat 120 de persoane (total 480), Spitalul CFR Timişoara 88 (total 299), Spitalul Militar Timişoara 15 (total 290). Spitalul Municipal Lugoj a administrat 80 de doze (total 240), la Spitalele Orăşeneşti din Deta s-au administrat în ultimele 24 de ore 45 de vaccinuri (total 155), la Sânnicolau Mare, 30 (total 115), iar la Jimbolia 20 (total 95). Spitalul Orăşenesc Făget nu a mai administrat vaccinuri şi rămâne la cele 60 administrate anterior. La nivelul judeţului Timiş, s-au administrat 4.778 doze vaccin împotriva virusului SARS-CoV-2.

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare