Consumatorii pot verifica timpii de aşteptare la punctele de trecere a frontierei din România prin intermediul aplicaţiei InfoCons, potrivit unui comunicat remis AGERPRES.
„Regăsită în secţiunea SOS, această facilitate îi ajută pe consumatori, în timp real, cu întreaga listă a punctelor de trecere a frontierei din România, precum şi cu timpul pe care consumatorii îl vor petrece la ieşirea şi la intrarea în ţară. De asemenea, unica aplicaţie, independentă şi transparentă îi sprijină pe consumatori cu toate numerele de urgenţă la nivel local, naţional şi internaţional în cazul în care aceştia întâmpină probleme cu: unităţile de cazare, agenţiile de turism, produsele pe care le consumă etc”, se menţionează în comunicat.
Totodată, consumatorii au posibilitatea de a avea într-un singur loc toate numerele de urgenţă, dar şi de a le apela direct, fără costuri suplimentare, cu aplicaţia InfoCons.
„În contextul geopolitic şi al situaţiei globale de securitate, accesul direct, gratuit şi nemijlocit la informare cu privire la soluţionarea unor probleme imediate de tip acces la numere de telefon de urgenţă trebuie să fie o normalitate indiferent de etnie, sex, vârstă, religie, cetăţenie şi în acest considerent InfoCons aduce în premieră, la nivel global, prima soluţie unitară prin care cetăţeanul poate avea acces direct, simplu şi eficient la numere de telefon de urgenţă în cadrul Aplicaţiei Inovative Unice la nivel global şi gratuite InfoCons”, a afirmat Sorin Mierlea, preşedinte InfoCons.
sursa Agerpres