Tineretul Național Liberal acuză că membrii săi au fost agresaţi de „acoliţii” primarului PSD din Breasta

Tineretul Național Liberal condamnă cu fermitate atacul agresiv îndreptat împotriva membrilor organizației, Doru Câplea – președinte TNL Dolj și Bianca Epure – președinte TNL Craiova, pe o stradă din comuna Breasta.

„Solicităm demisia de îndată a primarului Ion Vizitiu din comuna Breasta, județul Dolj, care a dovedit că nu poate gestiona pe cale amiabilă diferențele de opinie cu privire la problemele comunității. Recurgerea la acte de violență împotriva a doi tineri implicați în găsirea de soluții pentru comunitate nu poate fi tolerată în nici o circumstanță. Indiferent de situație, dreptatea nu se obține cu pumnul. În calitate de edil ai unei comunități, dacă nu ai capacitatea de a colabora colegial cu reprezentanții partidelor politice și de a nu recurge la atacuri violente, mai bine pleci acasă”, anunță Tineretul Național Liberal.

Reamintim că și USR acuză că doi membri ai partidului, Sorin Baciu şi Robert-Gabriel Ciocă, au fost agresaţi fizic de „acoliţii” primarului PSD, Ion Vizitiu.

„Membru USR Breasta, agresat fizic de acoliţii primarului PSD al comunei. Colegul nostru Baciu Sorin împreună cu Cioică Roberto-Gabriel, ambii locuitori al comunei Breasta, Dolj, au fost agresaţi fizic de acoliţii primarului PSD, Ion Vizitiu. S-a întâmplat după ce au mers la primar pentru a solicita transparenţă în primărie. La plecare, au fost loviţi de apropiaţii primarului, deranjaţi că au îndrăznit să pună întrebări şi să filmeze pe spaţiul public. Astăzi va fi depusă plângere penală la poliţie”, arată o postare de pe pagina de Facebook a USR.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare