Sute de tineri social-democraţi din toată ţara s-au reunit vineri, la Neptun, pentru trei zile, la Şcoala Politică de vară la care sunt aşteptaţi liderii PSD, dar şi seniori ai partidului.
Sunt aşteptaţi preşedintele PSD, Liviu Dragnea, precum şi premierul Viorica Dăncilă. De asemenea, vor participa miniştrii Eugen Teodorovici şi Mihai Fifor.
La acest moment sunt prezenţi preşedintele TSD, Gabriel Petrea, ministrul Tineretului şi Sportului, Ioana Bran, europarlamentarul Ioan Mircea Paşcu, mai mulţi parlamentari între care Ecaterina Andronescu, Gabriela Creţu.
Președintele tinerilor social-democrați, Gabriel Petrea: Am multe așteptări de la această vară, de la TSD, de la PSD și de la fiecare dintre noi.
La începutul seminariilor și dezbaterilor, Petrea a ținut să precizeze că este o întâlnire specială a Școlii de vară pentru că se desfășoară în anul Centenarului.Șeful TSD a moderat o dezbatere între tineri și o serie de lideri/seniori ai PSD, fiind prezent și secretarul general al PSD, Marian Neacșu.
Tinerii social-democraţi au pe agenda discuţiilor o serie de teme care vizează educaţia, munca, comunicarea, domeniul juridic, teme europene si mediul.
Printre temele principale se numără „Europa încotro?”. „Cum trebuie să ne pregătim generaţia 2040”, „Meseriile viitorului” sau „Drepturile omului, încotro?”.