TIR-uri încărcate cu deşeuri amestecate, pentru care fusese anterior refuzat accesul în România, au fost găsite lângă Oradea

Mai multe TIR-uri încărcate cu deşeuri amestecate, pentru care nu exista documentaţie conformă şi pentru care fusese anterior refuzat accesul în România, au fost găsite lângă Oradea, anunţă Garda Naţională de Mediu.

„În timpul operaţiunii organizate de DIICOT duminică, 08.10.2023, pe un amplasament aflat lângă punctul de frontieră de la Oradea, comisarii Gărzii Naţionale de Mediu au descoperit mijloace de transport de mare capacitate (TIR-uri) parcate, încărcate cu deşeuri amestecate (cu aspect şi miros de deşeuri municipale amestecate), pentru care nu exista documentaţie conformă întocmită şi nici acceptul autorităţilor competente”, arată, luni, Garda Naţională de Mediu, într-o postare pe Facebook.

În urma verificărilor, s-a stabilit că accesul acestor transporturi pe teritoriul României a fost refuzat anterior, însă s-a reuşit introducerea lor în ţară în mod ilegal.

„Întrucât deşeurile au fost depistate pe teritoriul României, se aplică o procedură clară de investigare a tuturor împrejurărilor prin care acestea au pătruns în România, trasabilitatea reală, precum şi modalitatea de returnare în ţările de expediţie. Deşeurile au fost conduse la locul prezentat în documente ca instalaţie de destinaţie, unde se derulează cercetări amănunţite. Cantităţile de deşeuri sunt puse în siguranţă, pe parcursul cercetărilor penale în curs, urmând a se proceda în consecinţă, inclusiv după informarea autorităţilor competente omoloage din ţările de expediţie a deşeurilor”, precizează sursa citată de News.ro.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare