Senatorul Titus Corlăţean: „Cât de jos se poate duce o minoritate stângistă așa-zis progresistă, anticreștină?! Câtă mizerie să parodiezi identitatea creştină a Europei punând travestiţi la Cina cea de Taină”

„Jocurile Olimpice au debutat însă rușinos! Cu o parodie mizerabilă la adresa identității creștine la nivel universal. „Cina cea de taină” întruchipata de travestiți…Cât de jos se poate duce o minoritate stângistă așa-zis progresistă, anticreștină? Tocmai am văzut…O rușine! Episodul ăsta mizerabil a reușit din păcate să umbrească și momentul, altfel deosebit, al intonării imnului Jocurilor Olimpice de către Orchestra Națională a Franței, condusă de un dirijor român, maestrul Cristian Măcelaru…”, scrie, pe Facebook, senatorul PSD Titus Corlăţean.

„Din respect și pentru susținerea morală a sportivilor care reprezintă Româniala aceste Jocuri „Olimpice”, voi urmări participarea lor, însă exclusiv prezența românească în competiții. În rest, voi evita să privesc aceste „jocuri” care au plecat atât de rușinos și ideologizat la drum. Păcat, nici Franța nu mai este ce a fost…Și asta o spune Președintele Grupului de prietenie din Senatul României cu Senatul Francez…”, adaugă Corlăţean.

Reamintim că miercuri seara, 31 iulie, de la ora 18,00, două asociaţii naţional-creştine, Frăţia Ortodoxă „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruinţă” şi „Calea Neamului” au chemat românii în faţa Ambasadei Franţei din Bucureşti la un protest faţă de batjocorirea simbolurilor creştine la deschiderea JO 2024.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare