TM2023/ Programul cultural ‘după Sculptură / Sculptură după’ – găzduit de fosta Cazarmă Viena

Fosta Cazarmă Viena (Czarma U) din centrul Timişoarei va deveni spaţiu expoziţional de artă, în perioada 4 mai – 30 noiembrie, unde principalele muze antice, sculptura, literatura şi muzica vor fi promovate inclusiv prin tehnologii moderne, în cadrul unuia dintre evenimentele de cea mai mare anvergură din cadrul Capitalei Culturale Europene TM2023, ‘după Sculptură / Sculptură după’.

Producătorii principali ai evenimentului sunt Fundaţia Triade, prin preşedintele Sorina Jecza, şi arhitectul Attila Kim, la a căror invitaţie au răspuns prezent peste 70 de artişti care vor prezenta zeci de expoziţii şi evenimente conexe ce vor gravita în jurul sculpturii şi al evoluţiei acesteia din ultimii 50 de ani.

‘Împreună cu partenerii noştri culturali, vom desfăşura paralel un program de evenimente săptămânale şi care vor aduce un public permanent nou în spaţiul cazarmei. În incintă se află şi librăria Două Bufniţe care aduce cărţile artiştilor expozanţi, dar şi pentru copii care se pregătesc şi se educă pentru artă. Toată această coeziune între asociaţii de artă diverse arată că în Timişoara, Capitala Europeană a Culturii a adus un fel de solidaritate culturală şi creăm împreună un construct care înseamnă Timişoara. Niciun eveniment de aici nu este individual. Eu vorbesc despre sculptură ca simbol al unei creşteri organice pe care o vedem şi în spaţiul cazarmei. Am lăsat în mod deliberat ca toată vegetaţia spontană să năpădească curtea pe care noi, cândva, o cotropiserăm. Această vitalitate între cultură şi natură o regăsim în programul nostru cultural din această vară’, a declarat Sorina Jecza, pentru AGERPRES.

Ea a subliniat că această grădină culturală din centrul Timişoarei va încerca să amintească tuturor că sculptura există.

‘Vrem ca în această vară, în miezul Timişoarei să avem o grădină culturală care respiră viu, care reorganizează şi restructurează din jurul artei şi să nu uităm că sculptura există – pentru că va exista un dialog cu marea sculptură românească, dar care nu trebuie să ne inhibe. Brâncuşi există, este parţial şi al nostru, dar nu ne oprim respiraţia la monumentalitatea lui, ci o ducem mai departe. Toate formele de sculptură pe care noi le vom prezenta în acest spaţiu vor arăta acest mecanism, se adaptează noului’, a mai spus Sorina Jecza.

Arhitectul Attila Kim, comisar al României pentru Bienala de la Veneţia, specializat în proiectare de spaţii culturale şi expoziţionale, a punctat pentru AGERPRES că a lucrat împreună cu echipa la realizarea celor mai apreciate expoziţii de artă plastică din Timişoara ultimelor decenii, care au fost vernisate la începutul anului şi sunt dedicate TM2023 şi au atras până în luna martie zeci de mii de spectatori. Acestea au fost ‘Paul Neagu. O retrospectivă’ şi ‘Victor Brauner: Invenţii şi magie’.

‘Am lucrat la expoziţiile Paul Neagu şi Victor Brauner şi pregătim evenimentul dedicat lui Brâncuşi (din septembrie, n.r.). Acum suntem concentraţi pentru expoziţia ‘după Sculptură / Sculptură după’. Clădirea cazarmei nefiind folosită de foarte mulţi ani, publicul nu a mai intrat aici, iar natura a început să năpădească curtea. Arhitectura din interiorul cazarmei este redusă la esenţa construcţiei, la pereţii de cărămidă fără decoraţiuni. Intervenţia noastră de arhitectură avea conceptul şi menirea să lege toate expoziţiile care se întâmplă simultan în clădire şi să ofere un fir roşu pentru parcurgerea clădirii şi marcarea diferitelor segmente expoziţionale. Pereţii au devenit spaţii de expunere a unor expoziţii, biografii, lucrări. Avem şase expoziţii simultane organizate în 40 de camere’, a menţionat Attila Kim.

Directorul Centrului e-learning al Universităţii Politehnica Timişoara (UPT), Diana Andone, a adăugat că astfel ‘Cazarma U’ ia parte la un proiect foarte ambiţios de a arăta cultura într-un alt mod.

‘Noi, UPT, am decis că această parte de cultură pe care noi o numim Patrimoniu şi cultură digitală îşi merită locul în Cazarma U. Spaţiul din Cazarma U pe care UPT a amenajat-o pentru şapte luni pentru proiectului ‘Sculptura după’ face parte din Festivalul internaţional de cultură digitală şi patrimoniu care debutează joi şi va dura două luni în patru locaţii din oraş. Politehnica va arăta diferite aplicaţii şi demonstraţii de tehnologie în sprijinul culturii, educaţiei, ştiinţei, atât din cele făcute de către noi UPT, cât şi de către invitaţii noştri din SUA, Austria, Marea Britanie, Norvegia care vor avea mici instalaţii pentru acest lucru. Sperăm ca tot acest spaţiu să permită accesul tuturor în orice timp să vadă aplicaţiile şi în 3D pentru lucrările de patrimoniu. Spaţiul a fost gândit să celebreze Timişoara’, a explicat Diana Andone.

Cazarma Viena a fost construită în apropierea actualei Pieţe Baroce (a Unirii) în anul 1752, cu parter şi un etaj, cu contur închis pe toate cele patru laturi, cu faţada în stil baroc austriac. Ea s-a numit Czarma Franz-Joseph în acele timpuri. Clădirea a fost grav deteriorată în urma asediului din anul 1849, după care a fost reconstruită alta nouă cu trei niveluri, în forma de U deschis spre nord.

După 1990 a fost dezafectată, iar în 2008 a fost scoasă la licitaţie de către municipalitate, care spera să obţină peste opt milioane de euro din vânzarea acesteia, cu care să reabiliteze vechea Primărie din Piaţa Libertăţii, dar planurile au eşuat, iar cazarma a rămas nefolosită, în proprietate privată. AGERPRES / (A – autor: Otilia Halunga, editor: Marius Frăţilă)

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare