Minsiterul Justiției, condus de Tudorel Toader, nu a luat o decizie cu privire la noul șef al DNA, iar instituția mai are de așteptat până în toamnă pentru a avea un procuror-șef numit de Toader.
„Selecția s-a desfășurat în condițiile prevăzute de art. 54 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în conformitate cu Standardele de organizare și desfășurare a selecției procurorilor în vederea efectuării propunerilor de numire în funcțiile de conducere prevăzute de art. 54, alin. (1) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Standardele de evaluare a interviului susținut în cadrul selecției procurorilor în vederea efectuării propunerilor de numire în funcțiile de conducere prevăzute de art. 54 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
În cadrul procesului de selecție s-a apreciat că niciunul dintre candidați nu îndeplinește cerințele necesare desemnării pentru numirea în funcția de procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție. În cadrul programului managerial sau pe parcursul interviului, nici un candidat nu a prezentat suficiente elemente de plan fundamentate pe o analiză a situației actuale care să permită, ulterior, un proces obiectiv şi transparent de evaluare a performanțelor manageriale.
În urma desfășurării procedurii de selecție, vă aducem la cunoștință faptul că nu se va face o propunere de numire în funcția de procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție dintre candidații participanți, procedura urmând a fi reluată”, a transmis Ministerul Justiției print-un comunicat.
Noii candidați se pot înscrie în perioada 6 august – 6 septembrie.
Ministerul a publicat și programele manageriale prezentate de cei 4 candidaţi:
Proiect managerial – Grecu C. Camelia Elena
Proiect managerial – Iacob Marius
Proiect managerial – Lazar Cristian Aurel
Proiect managerial – Mirica Florentina