Ministrul român de Externe, Oana Țoiu, condamnă dur incidentul în care o dronă a căzut pe un bloc din Galați. Într-un interviu acordat postului France 24, aceasta a declarat că drona este de proveniență rusească, scrie b1tv.ro.
Șefa diplomației române susține că Vladimir Putin știe acest lucru, indiferent de negările repetate ale Moscovei. Oana Țoiu a catalogat incidentul drept „inacceptabil și iresponsabil”, acuzând Rusia pentru producerea acestuia.
Ministrul Afacerilor Externe susține că nu există dubii privind proveniența dronei care a căzut pe un bloc din Galați.
„Știm clar că este o dronă rusească. Și am un mesaj clar pentru Vladimir Putin, iar acesta este nu doar că noi știm că este o dronă rusească, dar știm și că el știe că este o dronă rusească. Numărul dronelor care au fost lansate de Rusia în războiul ilegal de la granița noastră, în Ucraina, este atât de mare încât, până acum, experții știu clar cum pot identifica designul dronelor rusești. Este complet inacceptabil și este un gest complet iresponsabil din partea Federației Ruse. Nu suntem o țară parte din război. Au intrat ilegal în spațiul nostru aerian și pe teritoriul aliat”, a transmis Oana Țoiu, notează digi24.ro.
Liderul de la Kremlin a precizat că nu există, deocamdată, dovezi care să ateste proveniența dronei prăbușite în România. Totodată, Vladimir Putin susține că Rusia este pregătită să participe la o „anchetă obiectivă”, dacă va primi acces la resturile aparatului de zbor.
„Nu au fost cercetate resturile acestei drone. Nimeni nu poate spune ce proveniență are un aparat de zbor sau altul până nu este realizată expertizarea acelui aparat de zbor. Noi știm că au zburat și prin Finlanda drone ucrainene și în Polonia și prin țările baltice au zburat tot drone ucrainene. Atunci prima reacție a fost exact ca cea de acum din România”, a declarat vineri președintele rus.



