Tomac: Dreapta Unită începe să devină o stare de spirit

Preşedintele PMP, Eugen Tomac, a declarat joi seara, la Timişoara, că Dreapta Unită a început să devină „o stare de spirit”, modelul politic care îi sperie pe cei care „guvernează prin minciună” şi prin instrumente cu ajutorul cărora „şantajează primarii” Dreptei Unite, scrie Agerpres.

„Dreapta Unită începe să devină o stare de spirit, acel model politic care îi bagă în sperieţi pe cei care guvernează prin minciună, prin instrumentele pe care le utilizează pentru a ne şantaja primarii, pentru a ne face dosare, pentru a ne racola aleşii locali, pentru a arăta că ei doar prin aceste apucături comuniste pot să se menţină la putere. 9 iunie este ziua în care vom putea să ne luăm revanşa. Şi trebuie să le spunem românilor că dacă vor ca partidul unic să plece acasă, pe 9 iunie trebuie să susţină Dreapta Unită. Dacă vor să îl lăsăm pe 9 iunie pe Iohannis fără acel palat de faraon din Bucureşti să iasă să voteze cu Dreapta Unită”, a susţinut Eugen Tomac, în cadrul unui miting dedicat Zilei Europei.

Liderul PMP a arătat, în discursul său, că PSD şi PNL împrumută în fiecare zi România cu sume uriaşe, doar în ultimele patru luni îndatorând fiecare cetăţean român cu aproape 1.500 de euro.

„Stânga comasată ştie doar să împrumute pentru a risipi banul public pe pomeni electorale. Prin aceste datorii ne fură viitorul. Avem obligaţia să îi convingem pe români să iasă din starea de confort, pentru că au cu cine vota. (…) Adevăraţii liberali sunt aici, în Dreapta Unită. 9 iunie este despre viitorul României. După alegerile europarlamentare şi locale, avem alegerile prezidenţiale. Miza alegerilor din 9 iunie este uriaşă, prin care românii trebuie să îşi demonstreze din nou ataşamentul faţă de proiectul european”, a detaliat eurodeputatul PMP.

Eugen Tomac a spus că singura alianţă care susţine în mod direct şi asumat integrarea deplină în Uniunea Europeană este Dreapta Unită.

„Atunci vom fi pe deplin integraţi când vom reuşi să intrăm în zona Schengen, când vom intra în zona Euro, când vom fi respectaţi pentru că lucrurile s-au schimbat fundamental. (…) A sosit însă timpul să aducem tot ce este mai bun din Uniunea Europeană în fiecare casă de români şi aceasta înseamnă şcoli moderne, spitale moderne, infrastructură europeană, administraţie digitalizată, înseamnă să oprim risipa banului public. Acest lucru îl poate face doar Dreapta Unită. Pe 9 iunie ducem o luptă grea, pentru că noi suntem de partea binelui. Se va duce o luptă între est şi vest, între dreapta şi stânga. Noi suntem de partea bună a istoriei şi nu avem de ce să ne temem”, a afirmat Eugen Tomac.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare