Eugen Tomac: Este foarte important ca Republica Moldova să aibă acces la sursele de finanţare pe care le au toate statele membre

Europarlamentarul PMP Eugen Tomac consideră că este foarte important ca Republica Moldova să aibă acces la sursele de finanţare pe care le au toate statele membre ale Uniunii Europene. El afirmă că intrarea României în Spaţiul Schengen va ajuta Republica Moldova, dar şi Ucraina.

“Acum se discută pe mai multe paliere, dar ceea ce este cel mai important şi pe ce insistăm noi, inclusiv în Parlamentul European, este ca Republica Moldova să aibă acces la sursele de finanţare pe care le au toate statele membre. Este foarte important acest lucru. Am avut o şedinţă acum o lună de zile la Chişinău, în cadrul Parteneriatului Estic, şi exact pe acest aspect s-a insistat ca Republica Moldova să poată beneficia de programele Uniunii Europene pe toate palierele, începând de la sănătate, educaţie, infrastructură, pentru că, fără susţinerea consistentă a Uniunii Europene, Republica Moldova nu poate face faţă acestor provocări de ordin economic şi social. Are o inflaţie de peste 35 la sută, presiunea economică este extrem de puternică”, a declarat Eugen Tomac, marţi, la Prima News.
El a explicat că intrarea României în Spaţiul Schengen va ajuta şi Republica Moldova.
“Eu am şi insistat în mai multe întrevederi pe care le-am avut la Bruxelles pe aspectul legat de Spaţiul Schengen, că odată intrată România în Spaţiul Schengen, ajutăm enorm şi Republica Moldova, dar şi Ucraina. Gândiţi-vă că Republica Moldova, în mod tradiţional, avea acces pe piaţa estică, unde îşi dezvolta parteneriatele economice şi din raţiuni ce ţin de standard şi din tradiţia de piaţă şi nu vorbim doar de Federaţia Rusă, nu mai are acces pe piaţa estică din cauza războiului. Deci tot ce poate exporta şi importa vine din Uniunea Europeană. Or, gândiţi-vă cum poţi să te dezvolţi şi poţi face faţă provocărilor de ordin economic când tot ceea ce pleacă din Republica Moldova trebuie să stea în punctul de frontieră al României câteva zile şi apoi în celălalt punct de ieşire din ţară, de la Nădlac, din nou câteva zile, practic cel puţin o săptămână. Tot ceea ce exportă Republica Moldova sau importă pierde în aceste puncte de trecere a frontierei. Pentru Uniunea Europeană este extrem de important să creeze culoare sau, evident, o dată să se ia această decizie privind accesul nostru în Spaţiul Schengen pentru că îndeplinim criteriile de mai bine de 12 ani”, a afirmat Eugen Tomac.
Sursa: News.ro

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare