Tomac, la Școala de Comunicare a OTPMP: PSD a izolat țara în plan extern și o ține  în subdezvoltare.

Președintele PMP Eugen Tomac a declarat la Școala de Comunicare a Organizației de Tineret a PMP (OTPMP) că, în România, „PSD a izolat țara în plan extern și o ține  în subdezvoltare”.

„E un eveniment în care se stabilesc elemente ce țin de implicarea tinerilor în politică într-un an cu două cicluri electrolale – alegerile europarlamentare și prezidențiale. Le-am explicat tinerilor că în domeniul politic comunicarea nu mai este un instrument ci a devenit o miză care produce efecte imediate, pentru că ne aflăm într-o perioadă în care din cauza populismului Europa riscă să intre într-o perioadă de stagnare pentru că discursul populist în interiorul României, dar și la nivelul Europei produce deja efecte„, a declarat Eugen Tomac.

Tomac a adăugat că se observă deja tendința  ca în Parlamentul European să ajungă peste 30 la sută din reprezentanți ai unor partide care sunt anti-europene și a oferit exemplul elocvent oferit de rezultatul referendumului din Marea Britanie, care a pus societatea britanică la încercare și a dovedit că atunci când nu există responsabilitate în acțiunea politică riscă să producă efecte greu de estimat ca și costuri.

În România, PSD a izolat țara în plan extern și o ține  în subdezvoltare. O conduce frumos spre haos, dar o manipulează prin discursuri mincinoase. Tendința populismului, fie el românesc sau european, trebuie oprită prin implicare, mesaje responsabile și proeuropene„, a spus Eugen Tomac.

Timp de 3 zile, tinerii din PMP învață despre comunicarea în echipa, documentarea, formularea și promovarea mesajelor, gestionarea canalelor de comunicare, precum și a relației cu presa.

Peste 80 de tineri din toate județele țării participă, în acest week-end, la Școala de Comunicare a Organizației de Tineret a PMP (OTPMP) care se desfășoară în stațiunea Sâmbăta de Sus din județul Brașov.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare