Tomac (PMP): Dacă ne uităm la ce spun sondajele, deja avem peste 4%; electoratul va ţine cont şi de ce va spune Traian Băsescu

Preşedintele PMP, Eugen Tomac, a declarat vineri despre şansele la alegerile parlamentare că „dacă ne uităm la ce spun sondajele, deja avem peste 4%”, el arătând că PMP are un electorat în jur de 5%. El a precizat că electoratul va ţine cont şi de ce va spune Traian Băsescu, scrie news.ro.

Eugen Tomac a fost întrebat în emisiunea România Politică de la Prima News ce şanse au să treacă pragul electoral la alegerile parlamentare.

”Dacă ne uităm la ce spun sondajele, noi am anunţat această înţelegere deja de o săptămână şi deja avem peste 4%. O spun sondajele prezentate de celelalte partide. Noi avem un electorat, PMP are un electorat în jur de 5%. Totul este să îi convingem să vină şi să ne susţină”, a arătat liderul PMP, precizând cp au un electorat dur şi disciplinat.

”Evident că electoratul va ţine cont şi de ceea ce va spune domnul preşedinte Traian Băsescu”, a mai arătat Tomac, arătând că ”este un lider incontestabil care va conta enorm în această bătălie”.

Despre prezenţa lui Traian Băsescu pe lista pentru parlamentare, Tomac a spus că nu a discutat cu acesta şi o decizie de acest fel o poate lua doar preşedintele Traian Băsescu.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare