Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a semnat la 26 mai decretul privind acordarea cetățeniei Republicii Moldova fostului președinte al României, Traian Băsescu. Decretul a intrat în vigoare la data semnării, anunță TVR Moldova.
După semnarea decretului, pe pagina sa de Facebook, Maia Sandu a subliniat că Traian Băsescu a sprijinit constant cetățenii Republicii Moldova și parcursul european al țării, indiferent de guvernările de la Chișinău.
„Domnul Președinte Băsescu a susținut cetățenii Republicii Moldova cu toată puterea și necondiționat, indiferent de guvernări. Pentru că domnul Băsescu știe câtă luptă s-a dus pe acest pământ pentru a ne păstra identitatea, limba română și pentru a ne rupe de trecutul sovietic ca să mergem înainte – spre un viitor european”, a scris Maia Sandu.
Șefa statului a menționat că fostul lider de la București este „respectat și așteptat ca un frate” în Republica Moldova, subliniind contribuția sa la facilitarea redobândirii cetățeniei române de către cetățenii moldoveni, promovarea programelor de burse pentru tineri și susținerea constantă a Republicii Moldova.
„Mă bucur că am reușit, la rândul nostru, să corectăm o nedreptate făcută domnului Băsescu și am onoarea să-i acordăm cetățenia Republicii Moldova. Domnule Băsescu, de azi sunteți nu doar fratele nostru, ci și concetățeanul nostru. Vă așteptăm acasă“, a transmis președinta.
Reacția fostul președinte al României, Traian Băsescu, pe Facebook: “Vă mulțumesc Doamnă Preşedinte Maia Sandu şi vă asigur că rămân devotat cauzei integrării Republicii Moldova în Uniunea Europeană şi în egală măsură cauzei reunificării ţării şi a poporului român.”



