Fostul preşedinte Traian Băsescu a ajuns, vineri dimineaţă, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), în calitate de martor, dar nu a precizat în ce dosar, conform News.ro.
Fostul șef de stat a ajuns la DNA cu puţin timp înainte de ora 10.00.
Traian Băsescu nu a răspuns la întrebările jurnaliştilor.
Acesta a precizat doar că a venit în calitate de martor, fără să spună în ce dosar.
DNA cere Parlamentului avizarea urmăririi penale împotriva președintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, la 10 ani de când era prim-ministru, pentru că ar fi semnat două acte adiționale privind Microsoft.