„Trebuie să încetăm să-l mai percepem pe Putin ca pe un lider creștin, sau pe Trump ca pe unul conservator. Interesant este însă numitorul comun, de sorginte evreiască, între cei doi lideri”, spune părintele Ciprian Mega

În emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă la Radio Gold FM, părintele Ciprian Mega, regizorul filmului „21 de rubini”, a comentat gestul controversat al lui Vladimir Putin de a săruta Coranul, prezentând semnificațiile și consecințele acestuia, scrie solidnews.ro.

În timpul vizitei sale din Cecenia de marțea trecută, președintele rus Vladimir Putin a sărutat cartea sfântă a Islamului, Coranul. Într-o înregistrare video postată pe canalul Telegram al aliatului său, Ramzan Kadîrov, președintele Republicii Cecene, liderul de la Kremlin este văzut înclinându-se și apoi punându-și buzele pe un Coran aurit, potrivit Le Figaro. Acest gest controversat a devenit imediat subiectul unor dezbateri aprinse în media și în mediul online, pentru că Vladimir Putin este liderul politic al Celei de-a Treia Rome, al lumii ortodoxe. Gestul lui Putin este blasfemator pentru creștini, dar este un gest care trebuie interpretat strict politic.

E un moment bun pentru deșteptarea naivilor care vedeau în Putin un lider ortodox sau care se înverșunează să vadă în Trump, de exemplu, un lider creștin, pentru că evenimentul are legătură și cu Trump, cei doi făcând declarații în oglindă în ultima perioadă. Spre dezamăgirea putiniștilor de la noi, Putin nu este țarul unui Bizanț reinventat pe limba slavonă, ci este un lider de mare anvergură, dar care este conștient că în spatele său, în spatele drapelului Federației Ruse, flutură și alte steaguri, ale unor republici pe care el se bazează mai ales militar, sau steagurile unor țări importante, cu care are relații economice și militare, țări ale căror popoare sunt de alte religii”, a explicat Părintele Ciprian Mega.

De curând, Trump, care este perceput drept liderul conservatorilor lumii, s-a predat unei adunări de tip mozaic, spunându-le evreilor „Veți avea președintele vostru!”. În dezbaterile sale cu Kamala Harris, Donald Trump invocă din ce în ce mai des argumentul că „iubește Israelul mai mult decât contracandidata lui”. Numitorul comun între Vladimir Putin și Donald Trump este reprezentat de consilierii evrei la care acești lideri au apelat.

În confruntările militare, Vladimir Putin se bazează pe militarii musulmani. Atât președintele Ceceniei, Ramzan Ahmatovici Kadîrov, cât și liderul Azerbaidjanului, Ilham Aliyev, ambii musulmani influenți, și-au declarat sprijinul și susținerea nemărginite pentru Vladimir Putin. Mesajul din subsidiar este că armatele Semilunii luptă alături de Putin.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare