Trei maratoane de vaccinare împotriva COVID-19 vor fi organizate în Timișoara

Trei maratoane de vaccinare împotriva COVID-19 vor fi organizate la acest sfârşit de săptămână în municipiile Deva, Hunedoara şi Petroşani, persoanele care doresc să fie imunizate având posibilitatea să aleagă între serurile Pfizer şi Johnson&Johnson, a informat marţi Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Hunedoara, potrivit Agerpes.

Vaccinarea va avea loc în perioada 5-7 noiembrie la Centrul Cultural „Drăgan Muntean” din Deva, la Centrul de Recreere pentru Pensionari din Hunedoara şi la Sala Polivalentă din Petroşani, bucurându-se de sprijinul Instituţiei Prefectului Hunedoara şi al primăriilor din cele trei municipii.

În cadrul maratoanelor organizate la Deva şi Hunedoara, populaţia se poate imuniza în oricare dintre cele trei zile între orele 8,00-20,00, în timp ce la Petroşani programul anunţat este vineri şi sâmbătă, între 10,00-19,00, iar duminică, între orele 10,00-15,00.

„Vă aşteptăm să punem capăt acestei pandemii! Vaccinarea salvează vieţi!”, a transmis DSP Hunedoara.

Incidenţa cazurilor de COVID-19 în judeţul Hunedoara a fost calculată, marţi, la o valoare de 8,11 la mia de locuitori

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare