Trei parlamentari au părăsit barca PSD

Trei parlamentari au demisionat miercuri din Partidul Social Democrat şi au devenit independenţi în semn de protest faţă de modul dictatorial în care Liviu Dragnea conduce partidul.

Un senator şi doi deputaţi şi-au anunţat astfel demisia într-o declaraţie transmisă presei.

„Subsemnaţii, Emanuel-Gabriel Botnariu, senator de Ilfov Corina-Alexandra Bogaciu, deputat de Ilfov Constantin-Cătălin Zamfira, deputat de Ilfov, am luat decizia de a demisiona din Partidul Social Democrat, precum şi din grupurile parlamentare ale acestuia, urmând să ne desfăşurăm, în continuare, activitatea în grupurile senatorilor şi deputaţilor neafiliaţi.

Am recurs la acest gest ultimativ în semn de protest faţă de modul autocrat în care este condus în ultima vreme partidul, toţi cei care nu sunt de acord cu deciziile luate de actualul preşedinte fiind linşaţi mediatic şi excluşi. În această logică se înscrie atitudinea vindicativă a preşedintelui Dragnea, care a lansat prin interpuşi informaţia că doamna Gabriela Firea, lider ales în unanimitate al organizaţiei Ilfov a PSD, urmează să fie înlocuită de la conducerea filialelor Bucureşti şi Ilfov, după care chiar exclusă din partid, pentru simplul fapt că a cutezat să tragă un semnal de alarmă cu privire la faptul că partidul se îndepărtează din ce în ce mai mult de agenda reală a cetăţeanului”, susţin cei trei.

Mai mult, spun ei, „preşedintele Dragnea a declanşat o amplă campanie de intimidare a primarilor de sector şi a consilierilor generali, având ca scop izolarea politică a Gabrielei Firea şi punerea acesteia în situaţia de nu-şi mai putea exercita eficient mandatul încredinţat de bucureşteni”.

„Doamna Firea nu urmăreşte niciun fel de interes personal sau politic, ci doar înţelege să pună interesul cetăţeanului mai presus de orice jocuri politice sau politicianiste. Aşa cum a făcut-o în calitate de senator de Ilfov, în mandatul 2012 – 2016, aşa cum o face şi acum în calitate de Primar General al Capitalei, doamna Gabriela Firea se luptă, chiar cu riscul pierderii sprijinului politic, cu toţi cei care se opun, direct sau prin inacţiune, proiectelor menite să îmbunătăţească viaţa oamenilor. În ce ne priveşte, am preferat să rămânem într-o zonă a demnităţii, a cinstei şi onoarei, şi vom acţiona în continuare în beneficiul românilor în general şi al ilfovenilor în particular. Vom sprijini toate măsurile benefice pentru ţară şi pentru oameni, indiferent cine le va propune, după cum ne vom opune tuturor acelor proiecte care servesc interese ilegitime, de grup sau partinice”, se mai arată în declaraţia de presă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare