Trenurile spre aeroportul Otopeni nu vor circula temporar în perioada 26 – 29 mai

Circulația feroviară pe relația București Nord – Pajura – Mogoșoaia – Aeroport Henri Coandă T1 se va închide temporar în perioada 26 – 29 mai, între orele 10:30 – 15:30, pentru executarea unor lucrări de mentenanță, a anunțat, vineri, CFR SA.

Potrivit unui comunicat remis AGERPRES, administratorul de infrastructură feroviară va executa lucrări de întreținere și mentenanță feroviară pe relația București Nord – H.M. Aeroport Henri Coandă T1 în perioada menționată. Lucrările programate includ revizii bianuale la electromecanismele de macaz și la schimbătoarele de cale, precum și lucrări de detensionare și suduri alumino-termice (AT), buraj mecanizat și înlocuire de șine defecte, conform reglementărilor feroviare în vigoare.

‘Pentru desfășurarea lucrărilor în condiții de siguranță, în perioada 26 – 29 mai 2026 se va închide temporar circulația feroviară pe relația București Nord – Pajura – Mogoșoaia – Aeroport Henri Coandă T1, doar între orele 10:30 – 15:30. Circulația trenurilor se va desfășura în condiții normale, în afara intervalului de închidere, conform dispozițiilor Regulatorului de circulație (RC)’, se arată în comunicat.

În acest context, vor fi anulate trenurile 7919, 7921, 7923, 7925, 7927, 7929, 7922, 7924, 7926, 7928, 7930 și 7932. Totodată, operatorii feroviari vor introduce în circulație garnituri suplimentare, conform programelor aprobate de transport.

Pentru asigurarea legăturii directe spre și dinspre Aeroportul Internațional Henri Coandă, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI) va reintroduce linia de autobuz 780, pe traseul Gara Basarab – Aeroport Henri Coandă, care va funcționa în intervalul orar 10:00 – 16:00.

Sursa: AGERPRES

Proiectul jurnalistic ecopolitic.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.

Depinde și de tine să susții o presă independentă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Lumeapolitica.ro

Loading RSS Feed

Articole Similare