Triajul epidemiologic – aprobat prin ordin de ministru; Cum va fi fi făcut accesul într-o incintă

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a aprobat Ordinul Comun MS-MAI privind instituirea obligativităţii purtarii mastii de protecţie, a triajului epidemiologic si dezinfectarea obligatorie a mainilor pentru prevenirea contaminării cu virusul SARS CoV-2 pe durata stării de alertă, a anunţat miercuri Ministerul Sănătăţii.

Documentul elaborat de către specialiştii în sănătate publică din cadrul Ministerului Sănătăţii şi Institutului Naţional de Sănătate Publică prevede şi reguli privind triajul persoanelor pentru accesul într-o incintă.

Astfel, pe durata stării de alertă se instituie obligativitatea instituţiilor şi autorităţilor publice, operatorilor economici şi profesioniştilor de a organiza activitatea astfel încât să se asigure la intrarea în sediu efectuarea triajului epidemiologic şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor în condiţiile şi cu respectarea Instrucţiunilor generale privind măsurile de igienă.

În acest context, pentru personalul angajat, la accesul în sediul unităţii/instituţiei, este obligatoriu triajul epidemiologic şi dezinfectarea mâinilor. Triajul nu implică înregistrarea datelor cu caracter personal.

Triajul epidemiologic constă în:

a)măsurarea temperaturii prin termometru noncontact (temperatura înregistrată nu trebuie să depăşeasca 37,3 C);

b)observarea semnelor şi simptomelor respiratorii (de tipul: tuse frecventă, strănut frecvent, stare generală modificată);

c)dacă temperatura înregistrată depăşeşte 37,3 C, se recomandă repetarea măsurării temperaturii, după o perioadă de 2-5 minute de repaus.

d)dacă se constată menţinerea unei temperaturi mai mare de 37,3 C sau/şi prezenţa altor simptome respiratorii, persoana este îndrumată către mediul de familie în vederea efectuării unui consult medical: dacă se încadrează în definiţia de caz suspect COVID 19, medicul de familie îi va recomanda testarea pentru diagnosticarea infecţiei cu virusul SARS-CoV-2; dacă nu se încadrează în definiţia de caz suspect COVID 19, medicul de familie va stabili diagnosticul.

Medicul de medicina muncii va avea obligaţia monitorizării stării de sănătate a angajaţilor, va face instruirea angajaţilor în ceea ce priveşte SSM (Securitatea şi Sănătatea în Muncă), dar şi evaluarea riscului pentru a decide dacă sunt şi alte zone unde nu este obligatorie masca.

Persoanele cu funcţie de conducere din fiecare unitate (şefii de structură) au responsabilitatea de a efectua triajul observaţional al angajaţilor din subordinea directă.

Pentru alte persoane decât personalul angajat este permis accesul într-o incintă doar pentru persoanele care au motive justificate. În cazul în care este necesară doar predarea unor documente, colete, etc, aceasta se va realiza în afara incintei, direct persoanei căreia îi sunt destinate, cu respectarea măsurilor de prevenire a contaminării cu virusul SARS-CoV-2 Dacă este necesar accesul în incintă, este obligatoriu triajul epidemiologic şi dezinfectarea mâinilor. Triajul nu implică înregistrarea datelor cu caracter personal.

Măsurile vor fi aplicate imediat după publicarea Ordinului de ministru în Monitorul Oficial.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare