Tribunalul Bucureşti a anulat condamnarea patronului Realitatea Plus, Maricel Păcuraru, pe motiv că infracţiunea de abuz în serviciu prin încălcarea de legislație secundară a fost dezincriminată, potrivit portalului instanţei. Decizia nu este definitivă, scrie g4media.ro.
Pe 3 noiembrie 2014, Păcuraru a fost condamnat definitiv la 4 ani de detenţie pentru complicitate la abuz în serviciu şi spălare de bani în dosarul Poşta Română. El a fost găsit vinovat, alături de fostul director general al Poştei Române, Mihai Toader, de un prejudiciu de peste 14,3 milioane de lei (aproape 3 milioane de euro).
Directorii Poştei Române şi Maricel Păcuraru au fost condamnaţi pentru abuz în serviciu, respectiv complicitate la abuz, prin încălcarea de legislaţie secundară (regulamente, ordine de ministru, etc, nu legi sau ordonanţe de lege): “cu încălcarea regulamentelor C.N.P.R. S.A. şi a condiţiilor generale şi specifice privind asigurările de viaţă”, după cum se arată în comunicatul DNA din 2009.
În 2016, CCR a dezincriminat abuzul în serviciu prin încălcarea de legislaţie secundară. În baza deciziei CCR, Maricel Păcuraru a cerut în instanţă să îi fie anulată condamnarea.
Pe 11 decembrie 2024, Tribunalul Capitalei a constatat ca fiind dezincriminată fapta lui Păcuraru de complicitate la abuz în serviciu. Instanţa a constatat şi că spălarea de bani a picat, în condiţiile în care infracţiunea-predicat (complicitate la abuz în serviciu) a fost dezincriminată.
Apoi, judecătorii au anulat mandatul de executare a pedepsei (deja executate) şi – cel mai important şi actual – a ridicat sechestrul instituit pe averea lui Păcuraru pentru recuperarea prejudiciului de aproape 3 milioane de euro.
“Anulează mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 688 din data de 03.11.2014, emis de Tribunalul Bucureşti şi dispune anularea formelor de executare emise în baza mandatului menţionat.
Încetează executarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. (…), dispusă pe o perioadă de 5 ani, după executarea pedepsei principale rezultante, stabilite pe lângă pedeapsa rezultantă principală de 4 ani închisoare aplicată petentului Păcuraru Maricel, prin sentinţa penală nr. 432/21.05.2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia I Penală în dosar nr. 40408/3/2009*, definitivă şi modificată prin decizia penală nr. 1332/03.11.2014 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a-II-a Penală.
Ridică măsurile asigurătorii în ceea ce îl priveşte pe inculpatul Păcuraru Maricel, măsură menţinută prin sentinţa penală nr. 432/21.05.2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia I Penală în dosar nr. 40408/3/2009*, definitivă şi modificată prin decizia penală nr. 1332/03.11.2014 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a-II-a Penală.
Încetează toate interdicţiile, incapacităţile şi decăderile ce rezultă din condamnarea petentului Păcuraru Maricel, dispusă prin sentinţa penală nr. 432/21.05.2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia I Penală în dosar nr. 40408/3/2009*, definitivă şi modificată prin decizia penală nr. 1332/03.11.2014 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a-II-a Penală, cu privire la infracţiunile de spălare a banilor”, se arată în decizia instanţei.
La aflarea veştii, una dintre fiicele lui Păcuraru, Ana Maria, a plâns la televizor.