Adresându-se eurodeputaților, prim-ministrul Canadei, Justin Trudeau, a subliniat că NATO și UE sunt mai hotărâte și unite ca niciodată și că presiunea asupra lui Putin trebuie sporită.
În deschiderea dezbaterii de miercuri după-amiază, președinta Parlamentului, Roberta Metsola, a declarat: „Canada este un aliat și un partener prețios al UE. Relația noastră a rezistat la testul timpului”. Ca răspuns la invazia Ucrainei de către Rusia, președinta Metsola a subliniat angajamentul comun asumat de UE și Canada și a afirmat că valorile lor fundamentale comune sunt atacate. „Acesta este momentul generației noastre de a aborda provocările lumii pe care am moștenit-o”, a adăugat ea.
În discursul său, prim-ministrul Justin Trudeau a condamnat „invazia criminală de către Putin a unei democrații suverane și independente: Ucraina.”
„Vladimir Putin a încălcat cele mai elementare precepte ale dreptului internațional. În prezent, ucide civili nevinovați prin bombardarea spitalelor și a clădirilor rezidențiale. Ignorarea flagrantă a legii și a vieții umane reprezintă o amenințare imensă la adresa Europei și a lumii”, a declarat acesta.
„Canada, UE și toți partenerii și aliații noștri se află în față unui moment definitoriu. Nu putem eșua. Trebuie să înfruntăm acest moment. Putin a crezut că democrația este slabă. A crezut că poate șubrezi UE și NATO. Dar a calculat greșit. NATO și UE sunt acum mai hotărâte și mai unite ca niciodată”, a afirmat el.
„Nu putem dezamăgi Ucraina, ea contează pe noi. Așadar, să folosim toate instrumentele pe care le avem la dispoziție. Trebuie să continuăm să aplicăm sancțiuni fără precedent lui Putin și apropiaților săi din Rusia și Belarus, sporind presiunea, cât mai mult posibil”, a adăugat prim-ministrul canadian.