Trump, achitat de Senat pentru acuzațiile privind abuzul de putere

Senatul american a respins miercuri un prim cap de acuzare împotriva preşedintelui SUA Donald Trump, în ultima zi a procesului său istoric de destituire, relatează AFP şi Reuters.

Un număr de 52 dintre cei 100 de senatori, toţi aleşi republicani în afară de unul, au apreciat că preşedintele Statelor Unite nu a fost găsit vinovat de abuz de putere.

Ei urmează să se pronunţe asupra celui de-al doilea cap de acuzare: obstrucţionarea Congresului. Respingerea aşteptată şi a acestui cap de acuzare va marca achitarea generală a liderului de la Casa Albă.

Donald Trump este al 45-lea preşedinte al Statelor Unite şi doar al treilea, după Andrew Johnson în 1868 şi Bill Clinton în 1988, împotriva căruia Congresul a declanşat procedura de impeachment. Richard Nixon a fost aproape de această situaţie, pe care a evitat-o demisionând în 1974.

Sursa: Agerpres citat de Antena3

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare