Trump minimalizează energia eoliană, dând ca exemplu Germania

La un miting de campanie în Florida, republicanul Donald Trump, care candidează pentru un nou mandat de preşedinte al SUA, a minimalizat marţi importanţa energiei eoliene, dând ca exemplu Germania, relatează dpa, citată de Agerpres.

Germanii „instalau turbine eoliene peste tot, iar vântul nu prea bătea. Iar dacă ar fi continuat aşa, Germania ar fi, chiar acum, falită”, a susţinut el.

Trump a afirmat, fără a aduce argumente, că acesta a fost unul din motivele cele mai importante din care Angela Merkel a pierdut în 2021, după 16 ani la conducerea guvernului, funcţia de cancelar al Germaniei.

Omul de afaceri în vârstă de 78 de ani susţine de multă vreme exploatarea gazelor de şist, spre deosebire de contracandidata sa democrată Kamala Harris, vicepreşedinta Statelor Unite.

Trump a acuzat-o pe Harris că se opune, la fel ca întreg Partidul Democrat, oricărui proiect legat de resursele minerale. El a insistat că „Germania a trecut recent prin asta” şi „aproape s-a autodistrus”.

Agenţia dpa menţionează că Harris s-a pronunţat într-adevăr în trecut împotriva fracturării hidraulice pentru extracţia gazelor, însă ulterior a afirmat că nu va interzice această tehnologie; Trump a pus la îndoială de mai multe ori poziţia ei în această chestiune.

Fracturarea hidraulică este un subiect important în statul Pennsylvania, cunoscut pentru clasa de mijloc puternică, unul din cele care ar putea decide rezultatul alegerilor prezidenţiale din 5 noiembrie.

Trump nu s-a limitat la criticarea energiei eoliene, ci s-a referit şi la cea solară. După părerea sa, suprafeţele mari de panouri fotovoltaice „arată ca naiba”, „numai oţel, sticlă şi cabluri”. El a afirmat că sprijină tehnologia respectivă, dar în instalaţii mai mici, cum ar fi cele de pe acoperişurile clădirilor.

sursa – AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare