Preşedintele american Donald Trump şi-a reafirmat vineri susţinerea fermă pentru Inteligenţa Artificială (IA), pe care el a redenumit-o „Superinteligenţă”, deşi reticenţa manifestată într-o măsură semnificativă de cetăţenii americani faţă de expansiunea acestei tehnologii şi a centrelor de date a contribuit la pierderea de către republicanii săi a alegerilor de la jumătatea mandatului în favoarea democraţilor, relatează agenţia EFE, scrie Agerpres.
„Ca preşedinte, sunt 100% în favoarea superinteligenţei (SI) şi voi colabora cu numeroasele state ale SUA care doresc să se îmbogăţească cu ajutorul acesteia. Este aur, şi numai nişte lideri fără minte ar spune „nu” bogăţiilor pe care le aduce!”, a scris Trump pe platforma sa de socializare Truth Social.
El pledează pentru dezvoltarea IA şi apără suveranitatea Statelor Unite împotriva unor încercări pe plan internaţional de a reglementa această tehnologie. De cealaltă parte, cei reticenţi faţă de dezvoltarea IA avertizează cu privire la riscurile asupra economiei, inclusiv asupra ocupării forţei de muncă, şi cu privire la unele efecte nocive asupra oamenilor, dar mai ales asupra mediului, centrele de date fiind mari consumatoare de energie şi apă.
Candidaţii democraţi care au făcut campanie pentru suspendarea construirii sau reglementarea noilor centre de date au câştigat în statele Ohio, Georgia şi Texas, acesta din urmă fiind preconizat să devină cea mai mare piaţă pentru astfel de proiecte până în anul 2030.
Administraţia Trump avea programată pentru vinerea aceasta o întâlnire a unui grup consultativ pe probleme de tehnologie al Casei Albe, din care fac parte membri ai administraţiei şi manageri ai marilor companii americane din domeniul tehnologiei informaţiei dezvoltatoare de IA, dar reuniunea a fost amânată pentru data de 13 noiembrie, fără a fi precizat motivul, transmite Reuters.
Acţiunile companiilor tehnologice au înregistrat joi o scădere drastică, pe fondul temerilor tot mai mari că noul Congres majoritar democrat va încetini dezvoltarea IA, dar şi ca urmare a îngrijorărilor că investiţiile masive de capital în acest domeniu nu vor produce randamentele aşteptate.
Democraţii intenţionează să propună proiecte de lege menite să protejeze consumatorii în faţa creşterii costului energiei electrice provocat de funcţionarea centrelor de date, să impună testarea independentă a sistemelor avansate de IA şi să clarifice situaţiile în care companiile din acest domeniu pot fi trase la răspundere pentru efectele nocive determinate de produsele lor.
Însă orice iniţiativă legislativă de acest fel s-ar putea lovi de obstacole majore atât timp cât preşedintele republican Donald Trump se află la Casa Albă şi îşi poate folosi astfel dreptul de veto, mai ales că el a respins în mod repetat demersurile de stabilire a unor reglementări obligatorii pentru tehnologia IA. Pentru anularea unui veto prezidenţial faţă de un proiect de lege este nevoie de o majoritate de două treimi în ambele camere ale Congresului, majoritate pe care democraţii nu o au.
sursa – AGERPRES





