Tudorel Toader – precizări după crima de la Caracal: Am fost demis pentru refuzul de promovare a OUG privind amnistia şi graţierea şi a OUG de modificare a codurilor

Fostul ministru al Justiţiei, Tudorel Toader, a făcut o serie de precizări, după comentariile apărute în spaţiul public legate de legile justiţiei în contextul în care o minoră de 15 ani a fost ucisă la Caracal.

  • Toader a susţinut că unul dintre motivele revocării sale este legat tocmai de refuzul de promovare a OUG privind amnistia şi graţierea, dar şi de refuzul de promovare a OUG pentru modificarea Codului penal și a Codului de procedură penală, prin preluarea unora dintre soluțiile din proiectele de lege

„Proiectul de Lege pentru modificarea celor trei legi ale justiției, împreună cu solicitarea de aviz din partea Comisiei de la Veneția, au fost preluate, de la MJ, de către Comisia specială din parlament, înainte ca acestea să ajungă la Guvern. Peste o săptămână, dintr-un proiect de lege au apărut trei proiecte, la inițiativa unui număr de 11 parlamentari, cu multe, foarte multe modificări, printre care și apariția Secției speciale, s-a renunțat la solicitarea avizului Comisiei, urmând apoi întreaga odisee parlamentară. Legea privind recursul compensatoriu a fost inițiată în 2016, în procedura parlamentară MJ a emis aviz negativ, iar în controlul de constituționalitate a susținut neconstituționalitatea acesteia”, a scris Toader pe Facebook.

El a mai arătat că, în iulie 2017, Guvernul a aprobat proiectul de lege, inițiat de către MJ, pentru modificarea Codului penal, în acord cu deciziile CCR, precum și pentru transpunerea Directivei privind confiscarea extinsă.

Proiectul de lege a fost transmis la Parlament, a fost preluat de către Comisia specială, pe care l-a modificat în mod substanțial, adăugând numeroase soluții legislative declarate neconstituționale.

„Pe cale de consecință, după doi ani, Codul penal nu a fost modificat în acord cu deciziile CCR, iar Directiva privind confiscarea extinsă nu a fost încă transpusă în legislația națională. În prezent, proiectul de lege se află în controlul de constituționalitate.
În situația admiterii unora dintre obiecțiile de neconstituționalitate, proiectele de lege se vor întoarce în parlament. În situația respingerii obiecțiilor de neconstituționalitate, proiectele de lege vor fi transmise pentru promulgare!”, a precizat fostul ministru.

„Dintre motivele revocării de la MJ, cu titlu exemplificativ: 1. refuzul de promovare a OUG privind amnistia și grațierea;
2. refuzul de promovare a OUG pentru modificarea Codului penal și a Codului de procedură penală, prin preluarea unora dintre soluțiile din proiectele de lege;
3. refuzul de avizare favorabilă a proiectului de act normativ privind înființarea Fondului Suveran;
4. „refuzul ” de avizare a unor proiecte de acte normative, mai înainte ca acestea să fi ajuns la MJ!”, a adăugat Tudorel Toader.

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare