Europarlamentarul Mihai Tudose a lansat un atac dur la adresa lui Mircea Geoană, secretarul adjunct al NATO care plănuieşte să candideze la preşedinția României, scrie cotidianul.ro.
Tudose a fost întrebat dacă PSD ar putea să propună o funcţie la nivel european din partea României lui Mircea Geoană, astfel încât acesta să nu mai intre în cursa pentru Cotroceni.
„Cine să-i dea, să negocieze ce? El ce să dea în schimb? Nu se bate pe nimica, haideţi, lăsaţi-mă! Fiindcă nu reprezintă pe nimeni, nu reprezintă nimic! Nu-l votează nimeni”, a afirmat Mihai Tudose, la Prima Tv.
Potrivit lui Mihai Tudose, Geoană nu are nicio şansă la alegerile prezidențiale, deşi sondajele arată altceva.
„A vorbi despre Mircea Geoană, a vorbi despre nimic. Iar mai apare câte un sondaj făcut prin Brazilia care îl dă zeu. Eu am stat înainte de a veni la emisiune cu vreo 20 de inşi, nu au pomenit de acest personaj. E aruncată tot de el pe piaţă. Da, o să ia 3%, 4%, am înţeles! Am mai văzut zei de-ăştia. Aţi spus dumneavoastră că am început în 92 politica. Sunt sătul de Batmani!”, a spus Mihai Tudose.