Vicepreședintele şi europarlamentarul PSD, Mihai Tudose, a comentat, la Antena 3 CNN, informaţiile din presa austriacă în care sunt vehiculate numele lui, dar şi al lui Klaus Iohannis ca potențiali candidați din partea României pentru funcția de comisari europeni.
Întrebat dacă poate confirma aceste informaţii, europarlamentarul Mihai Tudose a spus:
„Deocamdată nu știm ce portofoliu avem. Ideea de a candida un nume pentru orice portofoliu, eu dezavuez. Nu suntem toți bune la toate. Adică poți să fii bun și la geografie, și la desen, tehnic și la muzică, și la balet.
Haideți să vedem ce portofoliu avem. Eu știu că desemnarea aceasta este atributul primului ministru. Mi-e greu să cred că domnul Ciolacu îl va desemna pe domnul Iohannis. Așa zic eu, că mi-e greu să cred. Nu știu. Am și eu voie să am o opinie. Una e Marcel, prietenul meu și alta e Marcel Ciolacu prim-ministru, Ciolacu președintele partidului.
Eu cred că ar trebui la un moment dat, și am avut discuția asta cu domnul președinte Ciolacu, ca viitorul președinte să inițieze și un demers în ceea ce privește lămurirea acestor probleme din Constituție, unde este ambiguă.
Fiindcă așa cum sunt lucrurile astăzi, vă spun că toată responsabilitatea este dificil de lucrat. La Consiliu se duce președintele și stabilește în numele României, niște chestii, acele chestii câteodată pot fi niște chestii economice sau care țin de politică guvernamentală, de politică economică.
Președintele e de acord la Consiliu că închide minele, dar domnule, poate guvernul nu de acord, dar președintele angajează România împotriva guvernului care trebuie să facă chestia aia. Președintele nu este șeful Guvernului.
Oricum, în Constituție sunt niște lucruri la care mai trebuiesc lucrate. În anumite paragrafe ale constituției, noi încă suntem ţară candidată”, a spus Mihai Tudose, la Antena 3 CNN.
Întrebat apoi dacă a fost vehiculat şi Klaus Iohannis, Tudose a spus că nu are nicio informație în acest sens.
„Eu nu cred că există așa ceva și nu, n-am nicio informație și n-a avut nimeni până acuma nicio informație în acest sens că domnul președinte Klaus Iohannis dorește să fie comisar european pe orice fel de portofoliu.
Nu am auzit niciodată numele lui Klaus Iohannis acolo. Aici lucrurile se negociază, dar e o negociere 3D pe familii politice. Este o negociere între viitorul comisar șef, șeful comisiei, și fiecare țară în parte, pe compatibilități, fiindcă trebuie totuși o echipă.
Joi este votul pentru Ursula. Dar, haideți să vedem ce iese atunci, fiindcă sunt niște majorități care astăzi, când stăm de vorbă, cam scârție.
Numai că vă rog să țineți cont că sunt două evenimente separate. Astăzi s-au întâmplat mai multe lucruri. Și președinția Parlamentului și vicepreședinți, adică există o chestie de asta, cu o listă mai largă de la toți. Și se merge pe principiul: da, pun și eu ștampila pe al tău, și tu pe al meu, ne supraveghem reciproc și ne iese. Ei, data viitoare, joi, va fi un singur vot, cu un singur nume, care e doar al cuiva”, a mai spus Mihai Tudose.
Sursa: Antena 3