Tulcea: Bărbat bănuit de braconaj, depistat în urma unui flagrant în Deltă

Un tulcean cercetat pentru braconaj cinegetic şi uz de armă letală fără drept în Parcul Naţional Munţii Măcinului a fost depistat de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) în timpul unui flagrant organizat în Delta Dunării, sub supravegherea unui procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea.

Potrivit unui comunicat de presă remis duminică de IPJ Tulcea, acţiunea de prindere în flagrant a bărbatului, în vârstă de 47 de ani, a avut loc vineri, 3 februarie, atunci când au fost puse în aplicare şi două mandate de percheziţie.

‘La domiciliul acestuia au fost identificate şi de aici ridicate mai multe mijloace materiale de probă, precum 41 kilograme carne de vânat, specia cerb, şapte exemplare de pasăre vânat, o armă de vânătoare, deţinută legal, 10 cartuşe de vânătoare, 371 cartuşe de diferite calibre, două aparate de pescuit electric şi opt plase de pescuit interzise de lege’, se arată în comunicatul citat.

Arma, muniţia şi vânatul au fost ridicate în vederea extinderii cercetărilor sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de braconaj cinegetic şi uz de armă letală, fără drept, iar în cauză poliţiştii au întocmit dosar penal.

Potrivit sursei citate, la activităţi au participat poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Măcin, poliţişti de frontieră din cadrul S.T.P.F Tulcea şi luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale Tulcea.

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare