Două nave maritime aflate în Marea Neagră, în apropiere de canalul Sulina, au fost lovite de drone, în noaptea de sâmbătă spre duminică, incendiile izbucnite anterior fiind stinse de echipajele aflate pe vase, a anunțat Ministerul Apărării Naționale (MApN) pe facebook.com.
În cursul acestei seri, 14 noiembrie, sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale a detectat o țintă aeriană la est de Insula Șerpilor.
Două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române, aflate în serviciul de luptă Poliție Aeriană, au decolat de la Baza 86 Aeriană Fetești.
Centrul Național Militar de Comandă (nucleu) a notificat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență în vederea instituirii măsurilor de alertare a populației din zona de est a județului Tulcea, iar la ora 20.51 a fost transmis un mesaj RO-Alert.
Update 2: Autoritatile maritime civile au raportat două nave comerciale lovite de drone în apropierea gurilor Dunării.
Prima navă, petrolierul EVIA PETROL V, sub pavilion grec, a fost lovită, în jurul orei 21.10, de o dronă, la aproximativ 4 mile marine est-sud-est Sulina, incidentul fiind urmat de izbucnirea unui incendiu la bord.
Ulterior, în jurul orei 21.45, vrachierul MARSOL, aflat la aproximativ 5 mile marine sud-est de Canalul Sulina, a fost, de asemenea, lovit de o dronă, provocând un incendiu la bord.
În ambele cazuri, incendiile au fost stinse de echipajele navelor. Nu au fost înregistrate victime.
Update: Alerta aeriană a încetat la ora 00:27.
____________________________________
Update 3: A fost detectat un nou contact radar, la sud-est de localitatea Sulina.
Centrul Național Militar de Comandă (nucleu) a notificat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență în vederea instituirii măsurilor de alertare a populației din zona de est a județului Tulcea, fiind transmis un mesaj RO-Alert la ora 23.19.





