Ecopolitic.ro Descarcă gratuit aplicația
Descarcă

Tulcea: Persoane îngrijorate de zgomotele avioanelor din Poliția Aeriană

Trei persoane au sunat, în noaptea de duminică spre luni, la numărul unic de urgență 112 pentru a cere lămuriri cu privire la zgomotele care s-au auzit în timpul alertei extreme de incursiune de drone, a anunțat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Delta.

De altfel, și pe rețelele sociale, unele persoane au semnalat zgomotul puternic al motoarelor de avion care se aud foarte aproape de blocurile din municipiul Tulcea.

‘În urma alertei, au fost recepționate în dispeceratul ISU Delta trei apeluri care semnalau faptul că aud avioane de vânătoare și solicitau informații’, au transmis reprezentanții ISU Delta.

Unele persoane au preferat să-și exprime îngrijorarea pe rețele sociale.

‘În seara aceasta, RO-ALERT-ul a venit mai devreme. La un sfert de oră după avioane. Avioane care parcă zboară printre blocuri, așa aproape se aud, și nu se mai opresc. Iar bombardamentele sunt probabil la Ismail, că se aud bine’, a scris o persoană pe Facebook.

Potrivit Ministerului Apărării Naționale (MApN), duminică seara, sistemul de supraveghere radar al României a detectat o dronă la nord de satul Chilia Veche, pe teritoriul Ucrainei, în apropierea graniței cu Ucraina.

Conform protocoalelor, două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române, aflate în serviciul de luptă Poliție Aeriană, au decolat de pe Baza 86 Aeriană Borcea, pentru monitorizarea situației, iar la ora 20:35 a fost transmis un mesaj RO-ALERT.

‘Ținta aeriană a intrat în spațiul aerian al României prin zona Ceatalchioi, conform datelor radar. Semnalul acesteia a dispărut de pe radare după aproximativ 10 minute în proximitatea localității Somova’, se specifică în comunicatul MApN.

Alerta aeriană a încetat la ora 22:05, iar situația a fost anunțată populației printr-un mesaj special. De altfel, aceste mesaje de încetare a alertei aeriene au fost transmise pentru prima dată populației din județul Tulcea în această lună.

Primul mesaj RO-ALERT către populație a fost transmis în luna septembrie 2023. Atunci, MApN a confirmat găsirea unor fragmente dintr-un echipament ‘care ar putea fi asimilat unei drone’. Acestea au fost identificate în satul Plauru, comuna Ceatalchioi, Delta Dunării, județul Tulcea, localitate situată la câteva sute de metri de portul Ismail, regiunea Odesa, Ucraina, de care este despărțită de Dunăre.

 

Sursa: AGERPRES

Proiectul jurnalistic ecopolitic.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.

Depinde și de tine să susții o presă independentă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Lumeapolitica.ro

Loading RSS Feed

Articole Similare