Turcan: 5.000 de școli nu aveau conexiune la internet/Vom ajunge la 2.800 de clădiri şcolare conectate în plus faţă de cele existente

Vicepremierul Raluca Turcan a declarat, joi, că din cele 5.000 de clădiri şcolare care nu aveau conexiune la internet, 2.800 vor avea în perioada următoare, afirmând că serviciile din partea operatorilor vor fi furnizate în mod gratuit.

“În urma analizei realizată de către Ministerul Educaţiei, aproximativ 5.000 de clădiri şcolare nu aveau conexiune la internat, ca atare în urma grupului comun pe care l-am constituit împreună cu operatorii de telefonie, cu ANCOM-ul, cu reprezentanţii Ministerului Educaţiei, am ajuns la un progres important. Operatorii îşi vor lua un număr de şcoli pentru care vor asigura fibră optică şi vom ajunge cel mai probabil la 2800 de clădiri şcolare conectate la internet, în plus faţă de cele pe care le avem”, a declarat vicepremierul Raluca Turcan, în ședința de Guvern.

Raluca Turcan a precizat că serviciile operatorilor vor fi furnizate în mod gratuit, în urma unui contract – cadru asumat de Guvern.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare