Turcan: Am contestat la CCR Legea privind combaterea spălării banilor

Prim-vicepreședintele PNL Raluca Turcan a anunțat, alături de deputatul USR Stelian Ion, că au sesizat la CCR Legea privind combaterea spălării banilor.

„Am contestat la CCR Legea privind combaterea spălării banilor.
Președintele PSD Liviu Dragnea, prin majoritatea PSD-ALDE, a transformat o Directivă europeană într-un act profund discriminatoriu și care va bloca activitatea societății civile din România.

Această lege a fost votată în mod repetat până a ieșit cum a dictat Liviu Dragnea. Astfel, majoritatea PSD-ALDE a încălcat Regulamentul Camerei Deputaților, deoarece nu se poate repune un proiect de lege la vot decât printr-o altă procedură alternativă de vot. Cum se face că prima dată sistemul nu era funcțional, iar a doua oară a funcționat perfect?

  • Directiva europeană privind spălarea banilor a fost adoptată în 2015. Termenul limită pentru transpunerea acesteia de către statele membre în legislațiile naționale a fost 26 iunie 2017. Ea putea fi transpusă în legislația națională fără a se ajunge la declanșarea procedurii de infringement împotriva României în luna iulie 2018. Din nefericire, Guvernul a ales calea legislativă cea mai lungă – abia pe 31 mai 2018.

 

  • În plus, această lege încalcă prevederile constituționale privind transpunerea legislației europene, încalcă articolul din Constituție privind viața privată și de familie pentru că sunt puse în pericol date cu caracter personal, iar asociațiile și fundațiile sunt tratate în mod discriminatoriu pentru că cele aparținând minorităților naționale sunt exceptate de prevederile acestei legi.

Trebuie să reamintesc faptul că prin această lege ONG-urile care ajutau bolnavi, oameni vulnerabili din punct de vedere social – victime ale violenței în familie, persoane abuzate, oameni afectați de sărăcia severă – sunt asimilate societăților comerciale și vor fi nevoite să raporteze date pe care nu le pot gestiona. În loc să ajute oamenii aflați în dificultate, ONG-urile vor completa declarații și vor da cu subsemnatul la Oficiul pentru Prevenirea și Spălarea Banilor.

Sperăm ca CCR să declare această lege ca fiind neconstituțională deoarece majoritatea lui Dragnea ar lăsa zeci de mii de beneficiari ai acestor asociații în suferință, boală și sărăcie”, a spus Turcan.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare