Turcan anunță două inițiative legislative prioritare pentru PNL

Liderul deputaților PNL, Raluca Turcan, anunță că liberalii vor depune două inițiative legislative: introducerea controlului constituțional pentru Ordonanțele de Urgență înainte de a intra în vigoare și introducerea votului electronic pentru românii din străinătate.

„În ultimii 29 de ani, toate guvernele României au abuzat de Ordonanțe de Urgență.  Practic, una din trei legi în vigoare este o Ordonanță sau Ordonanță de Urgență. Parlamentului i-a fost îngrădit rolul de legiferare, iar România pare că s-a aflat în ”situație extraordinară, de urgență” 2-3 zile pe săptămână.  Din păcate, de cele mai multe ori, aceste ”situații extraordinare” au fost abuzuri grosolane ale Guvernului și au fost folosite doar pentru a ocoli Parlamentul.

Prin urmare, PNL propune ca toate Ordonanțele de Urgență să fie supuse unui control de constituționalitate asupra motivelor care justifică urgențele acestora! Controlul de constituționalitate trebuie să fie făcut din oficiu, după adoptare și înaintea înregistrării la Camera competentă a Parlamentului și până în momentul publicării în Monitorul Oficial.

De asemenea, PNL pune pe masa majorității PSD-ALDE o soluție pentru ca 5 milioane de români din afara granițelor să nu mai fie discriminați la viitoarele alegeri. Constituția României garantează tuturor cetățenilor dreptul la vot”, a spus Turcan.

La ultimele alegeri votul nu a fost nici gratuit, nici garantat; Cu ce s-au confruntat românii din diaspora:

•          supraaglomerările din jurul secțiilor de votare;

•          au parcurs sute de kilometri până la cea mai apropiată secție de votare;

•          scoteau sume enorme din buzunar pentru a ajunge la secția de votare, erau nevoiți să piardă ore în șir pentru a intra în cabina de vot;

•          suspiciuni de fraudă electorală din cauza că s-a votat prea repede sau prea încet etc.

PNL propune ca la alegerile pentru Parlamentul European, la alegerile pentru Președintele României sau pentru deputați și senatori, pe lângă votul prin corespondență să se aplice și votul electronic.

 

„Votul electronic este unul mai ieftin și la fel de sigur ca cel prin corespondență. Tot mai mulți dintre noi ne plătim taxele online, facem cumpărături și transferuri de bani prin internet banking, ne încredințăm economiile unor aplicații online. De ce nu am accepta să acordăm mai multă încredere unei aplicații E-VOT, cel puțin pentru românii stabiliți în afara granițelor?!”, a mai spus ea.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare