Prim-vicepreședintele PNL Raluca Turcan spune că moștenirea ministrului Valentin Popa este următoarea: manuale cu greșeli, mai scumpe ca oricând; universități de tradiție au fost sancționate prin tăierea finanțărilor pentru programele de masterat și doctorat, fără a se ține cont de performanță; eliminarea concursului și introducerea examenului de promovare în funcție> în universități pentru încurajarea nepotismului și incompetenței; standardele scăzute pentru obținerea titlului de doctor; bulversarea învățământului în limbile minorităților naționale fără dezbatere publică și fără un studiu de impact.
„Cam așa arată învățământul românesc în anul Centenar sub conducerea celui mai slab ministru: fără direcție! Cum este posibil să stai pe scaunul lui Spiru Haret timp de 241 de zile și să nu ai măcar un singur rând scris despre ce faci sau ce urmează să faci?
Cum este posibil să fi avut drept priorități legislative doar ordonanțele care privesc bani, omorârea competiției de orice fel în educație și cum se face că ministrul Educației a fost absent de la marile dezbateri care frământă societatea românească?
Viitorul ministru al Educației trebuie să-și asume următoarele priorități:
- Introducerea concursurilor transparente și deschise în ocuparea posturilor didactice din universități;
- Evaluarea, clasificarea și finanțarea universităților în funcție de performanțe;
- Renunțarea la Editura Unică și introducerea unor licitații corecte, organizate la timp;
- Susținerea măsurilor de reducere a abandonului școlar prin implementarea programelor de tipul ”After-School” sau ”Alimentație diversificată în școli”;
- Punerea în practică a Masteratului Didactic;
- Consolidarea învățământului profesional – și anume, licee tehnologice dotate și adaptate cerințelor în parteneriat cu oamenii de afaceri;
- Creșterea finanțării pentru educație și cercetare”, a transmis Turcan.