Prim-vicepreședintele PNL Raluca Turcan a continuat astăzi, în timpul dezbaterilor moțiunii de cenzură, atacurile la adresa lui Liviu Dragnea și a Guvernului condus de Viorica Dăncilă.
„O moțiune de cenzură nu a avut niciodată o miză mai mare. Putem salva România europeană, astăzi, sau putem instaura definitiv Republica de la Teleorman a guvernării pentru o singură persoană.
România plătește deja un decont foarte mare din cauza domnului Liviu Dragnea și a guvernului său incompetent, în frunte cu doamna Viorica Dăncilă. România a ajuns să fie plasată în rândul statelor problemă, în care democrația este călcată în picioare, iar obligațiile asumate la data aderării la Uniunea Europeană aruncate la coș.
Din cauza domnului Dragnea și a guvernului său incompetent, în frunte cu doamna Vorica Dăncilă, România a devenit, din țara predictibilă care încerca să aplice legea și să-și modernizeze instituțiile, țara în care guvernul promovează agenda celor condamnați și a infractorilor de toate felurile.
Cei certați cu legea au devenit, în discursul PSD, categorie discriminată, cărora le cere scuze însuși președintele Camerei Deputaților. Iar prim-ministrul Viorica Dăncilă aplaudă veselă și se pregătește să dea ordonanțe de urgență de salvare a șefului său.
În tot acest răstimp, sute de mii de români continuă să ia drumul străinătății, mulți oameni mor cu zile în spitale, iar județele sărace precum Teleormanul și Giurgiul continuă să se afle în coada clasamentului la evaluarea națională. În guvernarea PSD, cei săraci rămân la fel de săraci, dar li se servesc conspirații despre Statul Paralel, pentru a masca incompetența fără margini a celui de-al treilea guvern Dragnea.
Dragi colegi,
România a vrut să între în Uniunea Europeană tocmai ca să scape de blestemul guvernării după bunul plac. Românii au vrut să intre în Uniunea tocmai ca legea să fie una pentru toți.
Ori tocmai guvernarea după bunul plac și crearea de avantaje pentru inculpați și condamnați sunt reactivate în aceste zile de Liviu Dragnea și Viorica Dăncilă. Asistăm, fără îndoială, la un război declarat României europene. Așadar, dragi colegi, membri ai Parlamentului României,
Motiunea de astăzi nu este doar despre urgența plecării Guvernului condus de Viorica Dăncilă. E vorba, mai ales, despre urgența înlăturării Regimului Dragnea. Nu doar Guvernul Dăncilă trebuie îndepărtat. Regimul Dragnea trebuie să plece odată cu marionetele sale.
E simplu, clar și dramatic în același timp:
o Avem de ales între România și grupul de politicieni conduși de Liviu Dragnea care a făcut politică de stat din apărarea infractorilor de nivel înalt.
o Avem de ales între România ca parte a Occidentului și aruncarea țării la marginea Europei, în subdezvoltare, și la cheremul unui regim de satrapi centrali și locali aflați deasupra legii.
Copiii dumneavoastră, doamnelor și domnilor, nu cred ca va doriți sa creasca intr-o Românie marcată nefast de disperarea lui Liviu Dragnea!
Doamnelor și domnilor,
Niciun regim nu a câștigat bătălia cu propriul popor.
Doamnă prim-ministru Dăncilă,
Nu mai fac niciun apel la onoarea și conștiința dumneavoastră. Nu e cazul, din nefericire.
Un mesaj doresc totuși să vă transmit. Vine din partea multor oameni revoltați de faptul că adevăratul șef al guvernului, Liviu Dragnea, și-a cerut iertare infractorilor și a arătat disprețul pe care îl poartă oamenilor cinstiți din România.
o Liviu Dragnea, alături de dumneavoastră, treabuia să-și ceară iertare de la toți cei pe care i-a înșelat cu promisiuni mincinoase, uitate la guvernare;
o Trebuia să vă cereți iertare de la toți românii care și-au pierdut ore și zile întregi în trafic din cauza infrastructurii pe care ați neglijat-o cu bună știință. De familiile tuturor celor care și-au pierdut viața în accidente rutiere din cauza drumurilor proaste și a lipsei autostrăzilor (zero kilometri inaugurați).
o Liviu Dragnea și dumneavoastră trebuia să vă cereți iertare de la toți cei care au suferit de lipsa medicamentelor în spitale. De la bolnavii de cancer care suferă de lipsa unor medicamente esențiale pentru alinarea suferinței. De la familiile copiilor morți în epidemia de rujeolă. De la bolnavii care au așteptat zadarnic, luni în șir, în situații dramatice, stocurile de imunoglobulină.
o Să vă cereți iertare de la pensionarii pe care i-ați mințit că o vor duce mai bine și le-ați deminuat pensiile prin amânarea indexarii punctului de pensie și prin inflație.
o Să vă cereți iertare de la toții copiii pe care i-ați privat de manuale la începutul școlii. De la toți tinerii pe care i-ați dezgustat și dezamăgit arâtandu-le că munca cinstită și meritul nu contează în viață.
o Să vă cereți iertare de la toți antreprenorii onești cărora le-ați făcut viața un calvar cu birocrație înăsprită, aberații și instabilitate legislativă, controale abuzive.
o Să vă cereți iertare de la sutele de mii de români care și-au văzut ratele la bănci crescând cu ochii din cauza politicii fiscal-bugetare incompetente si ultrapopuliste.
Adevăratul dumneavoastră program de guvernare, doamnă Dăncilă este salvarea lui Liviu Dragnea. Adevăratul rol care v-a fost distribuit în această telenovela ieftină este acela de a vă pune semnătura pe documentele care distrug democrația și legea în România.
Dar nu vă faceți iluzii, nimic nu vă va salva din acest act de complicitate flagrantă cu fărădelegea.
Vă întreb, doamnă prim-ministru, doamnelor și domnilor guvernanți:
o De ce nu dați dovadă de aceeași grabă, determinare și preocupare când e vorba de construcția de autostrăzi, cum o faceți când vă propuneți scăparea de justiție a lui Liviu Dragnea si a altor baroni? De ce la autostrăzi sunteți cât se poate de lenți, de amnezici și vă întreceți în declarații demne de antologia prostiei iar rezultatul este un mare zero?
o De ce nu sunteți în stare de alarmă și nu vă grăbiți absolut deloc să rezolvați problemele lipsei stocurilor de vaccinuri și medicamente așa cum sunteți când e vorba să puneți justiția sub control politic?
o De ce nu sunteți la fel de rapizi si eficienți când vine vorba de contrucția spitalelor regionale pe care le-ați promis cu mare tam-tam, dar care nu există nici măcar pe hârtie? Sau când vine vorba de construcția magistralei de metrou București-Otopeni pe care ati amânat-o repetat?
o De ce nu sunteți la fel de prompți în a recunoaște și corecta deficiențale și populismul politicilor financiar-bugetare care au alimentat inflația cu consecinte grele asupra veniturilor categoriilor sociale defavorizate pe care pretindeți mincinos că le apărați, care au împins în faliment zeci de mii de investitori privați și le-au creat coșmaruri altor sute de mii? Sau să corectați marea nedreptate pe care le-ați făcut-o comunităților locale cărora le-ați tăiat masiv din banii pentru investiții și dezvoltare ?
o De ce nu sunteți la fel de hotărâți și mobilizați să recuperați marile întârzieri în atragerea banilor europeni și să salvați miliardele de euro aflați în pericol de a fi pierduți din cauza nepăsării și incompetenței celor trei guverne puse de Liviu Dragnea ?
o Cum de sunteți atât de încăpătânați și inventivi când vă propuneți confiscarea banilor din Pilonul 2 de pensii, fonduri private, și deveniți amnezici când trebuie să aplicați promisiuni cu care ați luat voturi si pe care le-și trecut cu litere mari în programul de guvernare?
Răspunsul e simplu: nici nu știti, nici nu puteti!
Doamnă Viorica Dăncilă,
Mai bine plecați ca premier incompetent decât să continuați să fiți complicele lui Liviu Dragnea.
Doamnelor și domnilor parlamentari!
În aceste zile nefericite, moțiunea de cenzură primește un rol suplimentar – să salveze chiar Parlamentul!
Dl. Dragnea avea la dispoziție varianta firească a demisiei. Nu doar că refuză, dar amenință practic Parlamentul cu desființarea de facto. Ce altceva este declarația președintelui Camerei că a fost o greșeală promovarea legilor privind Justiția și Codul de procedură penală prin proceduri parlamentare normale?
Asta însemnă război declarat Parlamentului ca instituție fundamentală a democrației. Nu fiți părtași la acest comportament autoritar.
Moțiunea de cenzură este soluția pentru a opri toate acestea chiar astăzi. Fac un ultim apel la parlamentarii majorității PSD-ALDE. Puneți România pe primul loc! Niciun regim n-a câștigat împotriva propriului popor.
Ascultați cu atenția vocea societății! Românii vor lucruri normale, ca-n orice țară din Uniunea Europeană. Vor o singură lege pentru toți. Nimic mai firesc în 2018.
Stimați colegi,
Această guvernare nu este parazitată de o gravă incompetență în mod întâmplător. Există o agendă ascunsă implementată de o rețea paralelă de putere.
Nimic bun nu se va întâmpla în guvernare cu un prim ministru care de-abia dacă știe să citească. Sau cu miniștri care nu vor să citească. Nimic bun nu se poate întâmpla cu miniștri care nu pot să vorbească.
Dar credeți că aceste lucruri sunt întâmplătoare? Absolut deloc.
Stați liniștiți la locurile voastre! Faceți-vă că munciți! Se ocupă dl. Vâlcov de politica fiscală și de politica energetică. Se ocupă dl. Dragnea de politica penală.
Ce contează că imaginea României în anul Centenarului este făcută zob în toată presa internațională?
Stimați membri ai Parlamentului,
Românii sunt adepții modelului european.
Românii continuă să vrea o țară dreaptă și prosperă ca afară.
Performanțele Republicii de la Teleorman le cunosc prea bine. Partidul National Liberal va vota moțiunea de cenzură pentru a trimite acasă acest guvern incompetent.
Plecarea acestui guvern este o urgență națională! Niciun parlamentar PSD sau ALDE nu va putea spune că nu a știut miza votului de astăzi. Dumnezeu să ne dea tuturor gândul cel bun pentru România!”, a spus Raluca Turcan din plenul Parlamentului.