Turcan: Solicit instituțiilor statului să oprească acțiunile de șantaj și amenințare la adresa semnatarilor moțiunii

Liderul deputaților PNL Raluca Turcan solicită instituțiilor statului să oprească acțiunile de „șantaj și amenințare ale PSD și ale premierului Dăncilă la adresa semnatarilor moțiunii”.

„PSD și Viorica Dăncilă nu s-au dat în lături de la nimic pentru a se asigura că rămân la butoane.

În ultima săptămână, avem inimaginabil de multe mărturii ale colegilor deputați și senatori care au fost amenințați în stil interlop de PSD, inclusiv cu aspecte personale, pentru a-i determina să nu voteze moțiunea de cenzură.

Pe lângă amenințări și șantaj, PSD a mai recurs la mită din bani publici, în aceleași scopuri. Toate aceste practici sunt de natură penală și trebuie oprite imediat de instituțiile abilitate”, a declarat Turcan.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare