Turcia şi-a închis spaţiul aerian pentru avioane armene ca reacţie punitivă la un monument pe care Ankara îl califică drept „ruşinos”, ridicat la Erevan în onoarea celor care au acţionat împotriva presupuşilor responsabili de genocidul armean comis de fostul imperiu otoman, transmite EFE, scrie Agerpres.
„Am închis spaţiul nostru aerian” pentru avioanele armene, a anunţat miercuri ministrul turc al afacerilor externe, Mevlut Cavusoglu, într-un interviu pentru postul de televiziune NTV.
Pe 25 aprilie, monumentul „Nemesis”, dedicat „eroilor care au organizat şi desfăşurat în 1919 operaţiunea intitulată „Nemesis”, a fost inaugurat în parcul Ring din capitala armeană.
Numită după zeiţa greacă a răzbunării (Nemesis), respectiva operaţiune a avut ca scop uciderea liderilor otomani consideraţi vinovaţi de genocidul armean din 1915 şi a funcţionarilor azeri responsabili de masacrul armenilor din Baku, în septembrie 1918.
Guvernul turc a protestat săptămâna trecută cu privire la acest monument, pe care l-a catalogat ca fiind un „nume de cod armean pentru atentate teroriste”.
Potrivit Ankarei, este vorba de „o glorificare a unui act terorist sângeros care a condus la atacuri teroriste cumplite în care au fost ucişi 31 dintre diplomaţii noştri şi familiile lor”.
„Nu pot accepta acest lucru. Ca răspuns, am închis spaţiul nostru aerian pentru avioanele armene. Doar preşedintele Parlamentului armean va veni în Turcia pentru întâlnire, în mod excepţional, i-am permis acest lucru. Dacă vor continua, vom lua măsuri suplimentare”, a declarat miercuri Cavusoglu.
Deocamdată, companiile aeriene turce vor putea continua zborurile directe între cele două ţări, a adăugat el.
Şeful diplomaţiei turce a insistat că monumentul „glorifică actele teroriste împotriva diplomaţilor turci, precum şi a liderilor politici otomani” şi reprezintă o provocare contra normalizării incipiente a relaţiilor dintre ţara sa şi Armenia.
sursa – AGERPRES