Turcia şi Armenia îşi reiau relaţii comerciale directe

Turcia şi Armenia îşi reiau relaţiile comerciale directe printr-o ţară terţă în cadrul procesului de apropiere dintre cele două ţări începută în 2022, a anunţat miercuri Ministerul turc de Externe, informează AFP, scrie Agerpres.

Schimburile pot fi reluate începând de luni, 11 mai, a precizat într-un comunicat purtătorul de cuvânt al ministerului, Öncü Keçeli, care a subliniat că „origine şi destinaţia finală” ale mărfurilor pot fi acum menţionate ca fiind Turcia şi Armenia, chiar dacă schimburile vor continua să treacă printr-o ţară terţă din lipsa unui punct de frontieră funcţional.

În practică, schimburile dintre cele două ţări sunt deja o realitate de ambele părţi, în special prin Georgia.

„În cadrul procesului de normalizare cu Armenia, în desfăşurare din 2022, şi în cadrul măsurilor de încredere luate, pregătirile administrative pentru lansarea schimburilor comerciale directe între ţara noastră şi Armenia au fost finalizate din 11 mai 2026”, a anunţat Keçeli.

„Lucrările tehnice şi administrative necesare deschiderii frontierei comune între cele două ţări sunt încă în curs”, a reamintit el.

Acest anunţ constituie un nou pas pe calea normalizării dintre Ankara şi Erevan începută după înfrângerea Armeniei de către Azerbaidjan în luptele pentru enclava Karabah.

Turcia şi Armenia nu au stabilit încă relaţii diplomatice, iar frontiera terestră, deschisă pentru scurt timp la începutul anilor 1990, rămâne închisă.

Însă, „ţinând cont de oportunitatea istorică de a consolida o pace şi o prosperitate durabile în Caucazul de Sud, Turcia va continua să contribuie la dezvoltarea relaţiilor economice şi la continuarea cooperării în regiune în beneficiul tuturor ţărilor şi popoarelor din regiune”, a mai afirmat purtătorul de cuvânt al Ministerului turc dese Externe.

sursa – AGERPRES

Proiectul jurnalistic ecopolitic.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.

Depinde și de tine să susții o presă independentă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Lumeapolitica.ro

Loading RSS Feed

Articole Similare