Senatorul PSD Adrian Ţuţuianu, unul dintre contetsatari preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, nu este de acord cu termenul de „pucist” pe care l-a căpătat public după ce a semnat scrisoarea anti-Dragnea alături de lideri ai PSD.
Ţuţuianu a anunţat că nu pleacă din PSD, chiar dacă Dragnea vrea să-l dea afară, pentru că este susţinut de colegii din organizaţia Dâmboviţa, dar mai ales al celor care au semnat scrisoarea împotriva lui Liviu Dragnea.
„Nu plec nicăieri, nici în alt partid, nu plec nici don PSD atâta timp cât am sprijinul colegilor din organizaţia Dâmboviţa şi ai colegilor care sunt semnatari ai scrisorii. (…)
Noi nu avem niciun fel de armată în spate, nu vrem să preluăm conducerea statului, suntem într-o dispută internă în cadrul partidului care trebuie să aibă un răspuns adecvat.
Şi sper să fie un răspuns democratic şi nu unul care să nu ţină cont de interesele partidului”, a declarat Ţuţuianu la Parlament.