Țuțuianu: „Subiectul voucherelor de vacanță interesează în mod special litoralul”

Ministrul Turismului, Daniel Cadariu, a lansat un apel către instituţiile publice care nu au declanşat procedurile privind contractarea de tichete de vacanţă pentru angajaţii lor să urgenteze aceste demersuri.

De asemenea, deputatul Horia Țuțuianu este de aceeași părere, întrucât instituţii au comandat tichetele de vacanţă, iar altele nu, mergând pe ideea că unii salariaţi au încă tichete de vacanţă din anii trecuţi.

Redăm mesajul deputatului Partidului Social Democrat Constanța, Horia Țuțuianu:

📢Subiectul voucherelor de vacanță interesează în mod special litoralul. Este normal să fie așa. Constanța trăiește într-o mare măsură din turism. Mare parte din voucherele de vacanță au ajuns pe litoral și am convingerea că și anul acesta tot aici vor fi lăsate.
👉Vă asigur că nu sunt motive de îngrijorare! Tichetele vor fi distribuite până la începerea sezonului estival. Banii sunt prinși în buget.
👉PSD a avut inițiativa introducerii voucherelor și a implementat măsura care și-a dovedit pe deplin utilitatea, prin impactul pozitiv în economie.
📍 Susținem programul în continuare, nicidecum nu împiedicăm aplicarea lui!

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare